Minuni traite, prefata de Dumitru Constantin-Dulcan
Descriere
O Minune este suprema inaltime careia i se adreseaza sufletul nostru atunci cand Speranta, care nu moare niciodata, osteneste! Caci ce altceva este viata noastra daca nu o perpetua punere de paie peste un foc aprins intr-un sacru moment de elan increzator si tanar?! Ce altceva e mai intelept de facut decat o continua improspatare a rezervei de speranta pentru unul din multele momente de slabiciune si uitare?! Si ce altceva este mai adevarat decat sa speri mereu in poimainele insorit al fiecarui maine, neutru? Am reprezentat cu bucurie si daruire Arta Romaneasca pe mai multe meridiane. Am avut vocatia de a fi Artist. Triumful existentei mele este insa altul: prin interventie divina, am devenit la 33 de ani Credincioasa. Cu ajutorul lui Dumnezeu si al tuturor celor care m-au ajutat personal si profesional - carora le multumesc fara incetare - am aflat ca Scena Vietii este mult mai incapatoare decat pare la prima vedere. Si daca tot ce am realizat va fi uitat intr-o zi, sper ca vor ramane in urma mea Minunile Traite pe Strada Sperantei! - Corina Chiriac Cartea Corinei Chiriac este povestea, scrisa cu un surprinzator talent, a vietii sale de artista celebra, care a avut sansa de a se bucura de fiorii extazului oferit de gloria cucerita pe marile scene ale lumii. Miracolele relatate sunt confirmari ale unor experiente venite pe drumul parcurs de la stralucirea in luminile rampei la beatitudinea Luminii Sacre. Actualul volum, in care Corina ne povesteste epopeea vietii sale, o situeaza la nivelul creatiei literare valoroase prin talentul sau scriitoricesc, presarat cu multe note umoristice si scanteieri de spirit. Cartea se citeste ca un roman, cum se spune in popor, "cu sufletul la gura", nedezmintind titlul sau de "minuni traite", pe care le reda cu un farmec aparte, seducator si cu mult umor. Este indiscutabil ca valoarea cartii este egala de la un capat la celalalt. Cand prezentul ne dezamageste, refugiul in trecutul unei celebre artiste, pastrat intr-o carte, poate fi un dar. - Dumitru Constantin-Dulcan Noua Spiritualitate este emanatia unei Noi Stiinte care s-a conturat indeosebi catre sfarsitul secolului abia incheiat. Sunt aduse tot mai multe argumente care pledeaza pentru originea spirituala a Universului. Viziunea materialista asupra lumii a permis crearea unei civilizatii tehnologice avansate, cu indubitabile avantaje pentru ameliorarea conditiei umane. In acelasi timp insa filosofia care a motivat-o nu a reusit sa evite actuala criza globala. Suntem tot mai nesiguri pe destinul nostru, mai angoasati, mai aproape de autodistrugere. Colectia noastra se deschide, asadar, tuturor cartilor menite sa propuna o solutie de iesire din impasul lumii contemporane, sa avanseze o ipoteza coerenta sau sa adauge o noua valenta demersului spre o lume mai buna. Nimic nu se va schimba in drama lumii actuale daca ramanem la aceeasi gandire. Acesta este motivul pentru care toti comentatorii fenomenului social opteaza pentru o Noua Spiritualitate. Respectul pentru viata, nevoia de schimbare a fiecaruia dintre noi in acord cu Legea fundamentala a Universului, care postuleaza infaptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, si nu a urii si a dezbinarii, constituie esenta Noii Spiritualitati. - Dumitru Constantin-Dulcan