Erasmus
Descriere
Erasmus din Rotterdam a fost unul dintre cei mai mari cărturari ai secolelor XV-XVI. Cunoştinţele sale vaste şi credinţa neclintită în Dumnezeu şi în oameni i-au adus admiraţia şi respectul întregii Europe. Din această ipostază a avut de două ori şansa să contribuie decisiv la un drum european unitar, mai luminos, însă de fiecare dată firea lui sensibilă şi nehotărîtă l-a făcut să rateze momentul prielnic, iar bătrînul continent a căzut pradă unuia dintre cele mai sîngeroase războaie religioase. Stefan Zweig îl prezintă pe acest mare om de cultură, care a lăsat moştenire nu doar opere remarcabile, ci şi idei şi concepte aplicabile şi în zilele noastre, în contrast cu adversarul său, Martin Luther, cel care iniţial l-a venerat, apoi a fost cauza declinului lui Erasmus şi artizanul confruntării dintre Biserica Catolică şi cei care doreau Reforma. O carte despre parcursul unui om genial, despre disputele şi frămîntările lui, dar şi despre lupta dintre pană şi spadă şi tragicul triumf al pasiunii asupra raţiunii.