Prietenii Sarei. Agitatia si atentia (volumul 1)
Descriere
Oferă-le copiilor tot sprijinul necesar în ceea ce privește înțelegerea și controlul emoțiilor pozitive prea puternice și emoțiilor negative! Totul cu ajutorul poveștilor, jocurilor de relaxare și sfaturilor oferite de un psiholog pentru copii. Comandă acum cartea ilustrată și învață-i pe cei mici să se cunoască mai bine și să ajungă pe drumul spre maturitatea emoțională!Cunoaște-o pe SaraMicuța Sara este o fetiță adorabilă pe care o veți întâlni în fiecare poveste. Sara se află în situații cunoscute celor mici, cum ar fi prima vizită a unui prieten și activități practice în aer liber cu părinții. Copiii pot empatiza cu ușurință cu Sara, pentru că emoțiile simțite și exprimate de micuța Sara sunt întâlnite în viața tuturor copiilor. Iar cu ajutorul acestui personaj simpatic, al familiei și al prietenilor copiii vor reuși nu numai să înțeleagă propriile emoții, ci și să se calmeze.Cum îi ajută pe cei miciÎnvață cum să exprime în cuvinte ceea ce simt;Recunosc fiecare emoție și aleg cea mai bună metodă prin care să se calmeze;Își dau seama că toate emoțiile sunt normale, indiferent dacă sunt pozitive sau negative;Realizează că nu ar trebui să ascundă propriile sentimente, ci să discute despre ele cu părinții și prietenii;Deprind trăsături pozitive, cum ar fi amabilitatea, empatia și bunătatea în interacțiunea cu ceilalți, dar și în relația cu ei însuși;Învață să își ajute și prietenii care trec prin situații similare;Îi sprijină în adaptarea la societate și în viața de zi cu zi;Au parte de un sprijin important și de explicații specializate pentru a deveni adulți împliniți emoțional.