Propozitia urmatoare. Caderea spre zenit
Descriere
Într-un sens mai general, a scrie înseamnă a intui propoziția următoare, a ști ce frază trebuie să urmeze după cea redactată. Scrisul literar este o continuă deducție de tip special, un silogism prelungit, cu n plus 1 termeni.Tot secretul constă așadar într-o știință a consecuției. Această taină separă apele de uscat: cine-o cunoaște e scriitor, cine o ignoră nu e. Ne grăbim să spunem că Ilie Constantin e bine inițiat în ea.Valeriu CRISTEAObsesii definitorii pentru poezia lui Ilie Constantin, Celălalt (l’Autre) şi Altundeva (l’Ailleurs) şi-au găsit în parabola în proză La chute vers le zénith o expresie puternică şi, în acelaşi timp, personală. Mitul întâlneşte, în cartea lui Ilie Constantin, neliniştile unui poet care a traversat lungul tunel către lumea de dincolo – care poate fi şi exilul – ca o experienţă unică a omului salvat şi condamnat în acelaşi timp prin artă, la o altfel de viaţă: la creaţie, la căutarea fără sfârşit.Mircea ANGHELESCU