Doamna Eminescu
Descriere
Care român nu știe cine a fost Mihai Eminescu?
Aș vrea să cred că oricine știe, mai mult, că-i poate recita fie și o singură strofă.
Din păcate, știm prea puține despre el; poate numai ceea ce am învățat la scoală. Câteva poezii, poate vreo două-trei lucrări de proză, unele date biografice…
Dar câți cunoaștem adevărata lui viață, activitatea didactică pe care a desfășurat-o sau cea jurnalistică? Câți dintre noi știm despre suferințele îndurate de el într-un sistem găunos și indiferent față de poeți/scriitori? Știm despre lupta sa pentru dreptate, pentru supraviețuire, pentru a da o șansă la învățare copiilor defavorizați din zonele rurale?
Câți știm cât a suferit Eminescu și la câte nedreptăți a fost supus de sistem?
Știm cum și cât a iubit-o el pe Veronica Micle, care era soția altui bărbat, prea bătrân pentru ea? Știm cum a ajuns Veronica să se mărite cu Ștefan Micle?
Mă tem că prea puțini avem idee despre lucrurile astea, deși, până la momentul de față, sunt publicate foarte multe lucrări care ne vorbesc despre marele poet. Avem numeroase biografii, amintiri ale contemporanilor săi – printre care-i amintesc pe Ioan Slavici, Ion Creangă, George Panu, Titu Maiorescu, I. L. Caragiale, Al. Vlahuță, T. V. Stefanelli (cu toții prinși între paginile cărții de față). Avem caleidoscoape, corespondențe, numeroase studii și articole asupra operei marelui poet, avem și pagini vechi de ziar. Dintre toate acestea, de remarcat rămân studiile câtorva istorici eminescologi (G. Călinescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Augustin Z. N. Pop, Petru Rezuș, G. Munteanu)