Ghidul Sclifositei
Descriere
O carte de dezvoltare personală adresată exclusiv femeilor, dar care ulterior și-a dovedit utilitatea și pentru bărbați.O recomand cu tărie femeilor tinere care nu au primit explicații nici de la părinți, nici de la sistemul educațional și care vor găsi în Ghidul Slifositei răspunsurile pe care le-au așteptat de mult, alături de răspunsurile pe care le bănuiau, dar de care nu erau sigure. O recomand de asemenea bărbaților care vor să afle mai multe despre femei, despre modul lor de a percepe lumea și care vor să își îmbunătățească capacitatea de comunicare în cuplu.
Fără să îmi dau seama, m-am trezit vorbind în online despre relații. Ulterior, cei care mă urmăreau au început să spună: “Ai dificultăți în relație? Scrie-i lui Mihalca!”. Și mii de oameni au făcut asta, în speranța că eu i-aș putea ajuta să se înțeleagă mai bine. Așa s-a născut această carte, din dorința de a le ajuta pe femei să conștientizeze relațiile din care fac parte și de a înțelege mai bine comportamentul partenerilor lor. Ghidul Sclifositei este descrierea unui drum pe care fiecare femeie îl parcurge, într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să contribui la identificarea acelui drum care duce către o viață mai bună.Pe parcursul lecturii vei traversa viața unei femei, marcată de evenimentele majore ale existenței. Această femeie ai putea foarte bine fi chiar tu. Ghidul Sclifositei nu este o carte pe care să o citești și apoi să o dai deoparte. Este acel tip de carte pe care îți dorești să o ai în bibliotecă și să revii la ea de câte ori se ivește ocazia.Autorul