Larvae

Larvae

An publicare
2020
Nr. Pagini
74
ISBN
9786068577784

Descriere

Larvae, nu larve. Suntem în prezența materiilor extraterestre, în insolit. Veți întâlni aici un copil singur, urmărind ritmurile naturii, urmărit de contradicțiile naturii umane, dar și imagini care vă vor tăia respirația (iritându-vă însă cu precizia lor). În aceste poeme (care, chiar și atunci când ies din matca notațiilor astrofice, par scrise pe boabe de orez) găsim, în egală măsură, liniștea necesară conservării obiectelor fragile și pacea înșelătoare a cruzimii. Mircea Andrei Florea „strunește” două voci pe cât de inofensive în contexte mundane, pe atât de dificile și de pretențioase în poezie: una a timidității extreme, hipersensibilă până la neverosimil, o alta fermă, potrivită rostirii de enunțuri gnomice, sentințe tăioase, reci propoziții anti-confesive. Nu întâmplător, una dintre imaginile recurente ale volumului este cea a monstrului bicefal. Dacă Donnie Darko ar scrie poeme.Olga Ștefan

Creaturi bicefale și vermine obscene; spațiu privat, ocultat, vulnerabil; corpul situat la întretăierea regnurilor. Toate aceste elemente își fac apariția în introspecția simbolică a subiectului, în found poetry, în scenetele impersonale și eclectice. Astfel, în larvae există un fond afectiv pe cât de exotic și luxuriant, pe atât de straniu. În ansamblul poetic atent proiectat de Mircea Andrei Florea se conturează un umwelt al inhibițiilor: un ecosistem intim paradoxal, care pierde în vitalism, dar câștigă în excitabilitate. Un stagiu larvar, apatic, a cărui energie emoțională își ratează obiectul. E tot ce mai rămâne „într-o eră / fără finalitate, fără război”.Mihnea Bâlici

Pe aceeași temă

Mircea Andrei Florea

Mircea Andrei Florea