Inima ca un pumn de boxeur

Descriere

Între cărţile de poezie ale autoarei, Inima ca un pumn de boxeur este una dintre cele mai interesante „deveniri“, una dintre multiplele sale „vieţi“ artistice. Prima viaţă a acestei cărţi a început în 1982 prin publicarea volumului la Editura Cartea Românească, constituind împreună cu Scrisori neexpediate şi Opinii despre durere revenirea în literatură a Norei Iuga după aproape un deceniu în care poeta a avut interdicţie de publicare. Era vremea cînd sunetele militarismului politic atacau ritmurile imprevizibile ale poeziei. De aceea, versurile cuprinse între copertele acestei cărţi capătă o valoare specială. Ele erau, la momentul apariţiei lor, vorba Marianei Marin, „un fel de a fi minoritar în cea mai neagră majoritate“, un fel de situare a poeziei în afara realităţii pe care poeta o iubeşte şi încearcă să o vindece. Şi, la fel ca şi astăzi, Nora Iuga atrăgea tinerii debutanţi ai unei noi generaţii, care încercau, la rîndul lor, să vindece realitatea prin poezie. Printre aceşti tineri se afla şi Mircea Cărtărescu:
„Nora era «de-a noastră», în ciuda diferenţei de generaţie biologică, şi de fapt chiar aici stă secretul acestei minunate poete; în puterea ei, ca femeie şi ca scriitoare, de a rămîne mereu tînără, mereu pe aceeaşi lungime de undă cu valurile succesive ale poeziei româneşti. Chiar şi azi, cei mai tineri poeţi o consideră tot «de-a lor». Îmi amintesc cu ce bucurie am citit cărţile «optzeciste» ale Norei, scrise cot la cot cu tinerii poeţi de atunci şi totuşi diferite în substanţă: Opinii despre durere şi Inima ca un pumn de boxeur. Găseam în această poezie un punct de sprijin în nevoia organică a fiecărei generaţii de a găsi – şi la nevoie de a inventa – precursori. Fiecare poem de aici era un mic palat al fricii, al unei nebunii lucide şi inspirate, în stare să ilumineze gesturile şi obiectele unei vieţi derizorii. Fiecare ţipa cu propria voce, opunîndu-se disperat lipsei de speranţă a lumii exterioare.“ (Mircea Cărtărescu, Triumful tîrziu al Norei Iuga în Dilema veche, Nr. 163 din Postfața antologiei Gefährliche Launen, Editura Klett-Cotta, 2007)Autorul Levantului descrie numai unul dintre multiplele moduri în care poezia Norei Iuga poate influenţa literatura tinerilor scriitori. De atunci, fiecare nou venit a descoperit noi faţete ale cristalului, poezia sa fiind o acumulare, nodul intensiv al unui spirit proteic care dezvăluie întotdeauna alte vieţi: „alte simţiri se vor arăta alte infidelităţi/ cînd nisipul îţi va pecetlui vocea/ într-un sărut dezolant/ las apa să curgă/ îmi clătesc gura/ sparg o boabă de strugure/ ca un gheţar// oare ce simte un cîine viu/ cînd se apropie de un cîine mort“ (vorbea un englez despre creaţie). Acţiunea poetică a Norei Iuga se poate descrie ca o „coborîre“ în sine însuşi, pornind – dinspre exterior spre interior – la nivelul microscopic al infra-realităţii inimii. La nivel subatomic, lumea scapă ochiului uman, mintea obişnuită cu fenomenele cotidiene fiind incapabilă să sesizeze ce se petrece cu adevărat în lumea misterioasă a cuantelor. În consecinţă, totul trebuie reinventat pentru a se putea vorbi despre acest univers guvernat de principiul incertitudinii. Aceeaşi înţelegere se poate extinde și la nivelul vieţii interioare, poezia fiind acea nouă „limbă“, acea înţelegere a vieţii la nivelul ei fundamental: senzaţiile și trăirile personale sunt particulele elementare ale universului nostru interior. Limbajul obişnuit îşi pierde eficiența la scara subatomică a experiențelor vitale, acolo unde întotdeauna trebuie să pornești de la haos pentru a ajunge la creier. (Cezar Gheorghe)