Abecedar pianistic
Descriere
Micile piese si studii cuprinse in culegerea Abecedarul pianistic reprezinta un material didactic care n-ar trebui sa fie folosit decat in urma unor lectii pregatitoare cu elevul incepator.
Profesorul trebuie sa consacre primele 2-3 saptamani de studiu dezvoltarii aptitudinilor auditive si ritmice ale elevului, famiafiarizandu-l cu claviatura pianului, cu cititul si cu scrierea notelor.
Elevul trebuie sa invete sa intoneze curat sunete izolate Si sa execute vocal scurte melodii acompaniate la pian, sa reproduca la pian melodii auzite.
Concomitent, elevul trebuie sa se deprinda cu o pozitie corecta a corpului pe scaun si cu primele miscari pe care le cere cantatul la pian.
Criteriul dupa care au fost alese micile studii si piese din Abecedarul panistic oglindeste conceptia autorului acestei culegeri asupra ordinii in care trebuie sa se dezvolte deprinderile pianistice ale elevului incepator, si sa obtina independenta fiecarei maini, ceea ce duce la o rapida familiarizare cu instrumetul.
Fara a face loc, in aceasta scurta prefata, unei polemici cu privire la problemele initierii pianistului incepator in tainele instrumentului si fara a argumenta parerile sale, autorul prezentei culegeri recomanda sa se urmareasca obtinerea degajarii in miscarile umarului, antebratului si ale mainii, cat si a senzatiei unei anumite greutati a bratului, care parca s-ar concentra in varful degetelor.
Pentru dezvoltarea acestor senzatii si a deprinderilor motrice elementare, este de dorit ca cele dintii exercitii executate pe claviatura sa imbrace forma unor sunete izolate - non legato - obtinute in urma unei miscari fine a intregului brat. Numai dupa ce elevul va fi invatat sa coboare bratul incet si lin pe claviatura, iar apoi sa-l ridice usor - dupa ce a obtinut sunetul dorit, apasand pe clapa cu degetul 3, 2 sau 4, iar apoi formand o cvinta sau o sexta cu degetele 1 si 5 - se va putea trece la inlantuiri de doua, trei sau mai multe note in legato. Pentru a preveni eventuala rigiditate in miscari, se va recomanda elevului sa faca gimnastica. - [din Prefata], Elena Gnesina, februarie, 1943