Hud Ranat
Descriere
Cartea redă eforturile depuse de omul de știință german Wolfgang von Wassermann de a găsi succesul profesional, renumele și de a se evidenția cât mai mult. Aceste dorințe îl conduc pe eroul nostru la o călătorie prin univers care are drept rezultat întâlniri cu ființe ciudate, extraterestre, evenimente în urma cărora în sufletul cercetătorului se produce o transformare și, de asemenea, apare necesitatea clarificării sensului vieții și a destinului propriu.Astfel, protagonistul aterizează pe o planetă îndepărtată, unde se îndrăgostește fără să-și dea seama de o ființă extraterestră, la care însă va renunța pentru a se întoarce pe planeta Pământ, atras fiind de ideea succesului și renumelui. Ajuns acasă însă, lucrurile nu stau deloc așa cum spera și cum își imagina el. În același timp, pe planeta îndepărtată, ca urmare a plecării sale, ființa extraterestră își va pierde viața, fapt pe care Hud Ranat îl va afla în vis. Când își dă seama de greșeala făcută, cercetătorul pornește într-o a doua călătorie prin univers, în căutarea ființei iubite pierdute.