Madonizand. Angelizzando

Descriere

Geo Vasile este critic literar, italienist, traducator si poet; s-a nascut la Bucuresti unde a studiat si locuieste; este autorul unei masive antologii de poezie italiana, cu precadere din secolul XX, pentru care a fost decorat cu medalia STELLA D’ITALIA in grad de cavaler de catre presedintele Republicii Italiene Giorgio Napolitano; totodata este autorul a 23 de editii bilingve din opera unor poeti clasici si contemporani romani dintre care: Eminescu, Bacovia, Ion Vinea, Gellu Naum, Gela Enea, Ion Deaconescu, Dumitru Nicodim etc., precum si a unei ample antologii bilingve de poezie romaneasca (de la Eminescu, Lucian Blaga, la optzecisti si douamiisti). Din 1994 este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, iar in 2012 primeste Premiul USR pentru intreaga activitate literara.Scriitor erudit si italienist eminent, poetul Geo Vasile, autor a zece carti de lirica in romana si in italiana, dintre care patru publicate la edituri din Italia, isi vede de drumeagurile sale poetice indiferent la taraboiul artistic al ultimelor etape. Constructele poetice din Madonizand jongleaza cu diverse forme fixe si cu intorsaturi de topica medievale, dar si cu versuri libere sau albe. Este greu sa incerci asa ceva si sa nu gresesti ori sa nu apari ca un chinuit plat, nu ii este dat oricui sa fie juglero.Spectaculosul regenerarii unor retete consacrate de sute de ani vine din absorbirea neologismelor de data recenta tip angiografie, si intreteserea lor cu formulari de menestrel tarziu, rafinat renascentist si chiar baroc.Italienistul preia cate un motto inspirat din L. Wittgenstein („La verità non e nelle cose, ma nel linguaggio”. Preiau si eu traducerea – dar nu e chiar asa in acest caz, caci poemele sunt aglomerate si cu „lucruri”) si din Marianne Moore („Non c’è poesia d’amore senza crudeltà” – din nou traducere). Cruzimea aici este mai degraba un naturalism autoscopic, punerea in cheie culturala a bolii-uzurii si a instrumentarului spitalicesc cu nume barbarizante, insa poetizate cu umor si (auto)ironie, ba chiar si madonizate.Poetul joaca mereu la doua capete, parca exersand medievalul spirit al opusilor. Antonimele ar fi aici o arta inalta, specifica modernismului inalt si o alta ironic-sarcastica scaldata in neologisme sanitare, rebarbative. E ca si cum ai revedea talgerele balantei poeziei spaniole de secol XIII: „Cantigos de amigo”, poeme de dragoste inspirate din lirica trubadurilor provensali, in contrabalans avand malitios-ironicele „Cantigas de amigo y de maldizer”. Gen „manat parca de branca/ pe bulevarde comuniste, curve, militieni, alimentare,/ chiar daca uneori in biblioteca veneai sa vezi zeite// indragostite doar de-atleti vartosi si de momite…// faceai conspecte pentru seminarii de indoctrinare,/ Doctor Faustus, il citeai pe-atunci, in limba franca” (MULTIME VIDA). Aici este si contributia originala a lui Geo Vasile.Ca sa poti degusta cum se cuvine aceasta arta a intertextualitatii elitiste, in relatie combinatorie cu postmodernista ironie de periferie, trebuie sa fi citit ce trebuie si mult. Altfel, s-ar pierde prea mult din aceasta scriitura in cheie, anatomizata savanto-inteligent: „dupa ce ti-au despicat sternul cu flexul,/ dupa ce te-au deschis ca pe-o carte,/ chirurgul citeste sub lupa nexul si plexul,/ decide un by-pass intre Venus si Marte”.Cred ca ar fi bine sa inchei prefata cu un scaparator poem despre…prefete, „André&Alain”, auto tradus: „Inna isi iesea din minti cand venea vorba/ de maica-sa sau de prieteni,/ cum ar fi André Pierre de Mandiargues,/ colectionar de pornografie sau de Allain Robbe-Grillet,/ cel ce indraznise sa scrie in prefata antologiei Templul cu oglinzi:/ „daca nu va fi cuminte,/ o vom inchide in dulapul cu papusi moarte”. // „Inna andava su tutte le furie quando cadeva il discorso/ su sua madre o amici,/ come sarebbe André-Pierre de Mandiargue,/ collezionista di pornografia oppure di Alain Robbe-Grillet,/ colui che aveva osato di scrivere nel prologo dell’antologia Il Tempio degli specchi:/ „se non sarà brava,/ la chiuderemo nello scrigno delle bambole morte”.Felix Nicolau