Bazarul culegatoarei

Bazarul culegatoarei

Autor
An publicare
2019
Nr. Pagini
102
ISBN
9786069901243

Descriere

Cand nostalgice, cand sec-descriptive, cand grave si cand jucause, poemele din Bazarul culegatoarei spun fiecare in parte si toate la un loc povestea trecerii prin spatii si timpuri, a metamorfozelor pe care le sufera lumina (cea exterioara si cea interioara) la trecerea dintr-un mediu intr-altul, dar si identitatea personala in lenta (sau dimpotriva, prea rapida) ei alunecare dinspre prezent inspre trecut: „In rastimpuri ma surprind prinsa in alte corpuri, din care trebuie sa ma extrag, sa ma smulg. Uneori trebuie sa ma cioplesc din ele ca un sculptor. Si asta de mai multe ori pe zi. Iar intr-o noapte, cineva a trebuit sa ma scoata cu aparatul de sudura din vechea albie de metal alb-vernil in care ma imbaiam cind eram copila”. Caci poezia este si asta: o modalitate de a recupera toate ipostazele devenirii in timp, cu ajutorul magiei limbajului. Iar Doina Ioanid reuseste si in acest volum sa dea forma unui univers poetic ce transcende biografia si cotidianul. - Carmen Musat   Usor exotica in peisaj prin optiunea de a fi o prozatoare de poeme, Doina Ioanid si-a „sistematizat” ultimele volume – si indeosebi acest Bazar al culegatoarei – pe cite o trama simbolica, ale carei peripetii ii ingaduie sa stringa „mici chestii-trestii” pentru un spectacol de instantanee. De aceasta data, simbolul ordonator este cel al „ferestrei”, procesat in toate variatiunile lui – de la fereastra-oblon la fereastra prin care se poate trece direct in real (sau in vis ori amintire) si de la fereastra-fotograf la fereastra-muzeu. E un pretext simbolic transformat in fir rosu, de care sint agatate fotograme detaliate ale realului. Doina umbla peste tot si fotografiaza, deopotriva cu amuzament si devotament contemplativ, scene, situatii si personaje, din ale caror franjuri descriptive se inalta o stare abia sugerata. Numele strazilor si al pietelor devin o incantatie, si intreaga suita de instatanee se preface intr-o melopee vag nostalgica. Detaliile, foarte directe si concrete, vibreaza usor, ca si cum n-ar vrea sa forteze cristalizarea starii, ci doar s-o anunte. E o discretie a sugestiei care actioneaza ca rafinament, ascunsa dupa acuitatea notatiei si subvertind-o. - Al. Cistelecan   Poemele din Bazarul culegatoarei au fost adunate de peste tot. Unele au fost scrise in rezidenta la FILIT, Iasi, in 2017, altele in rezidenta la Amsterdam (la Casa Traducatorilor, in 2017 si 2019), altele la Passa Porta, Bruxelles, in 2017. Trebuie mentionat ca o parte din poeme mi le-am tradus eu insami din franceza, intrucit in timpul rezidentei de la Passa Porta am scris in franceza volumul Le Bazar de la glaneuse, tradus apoi in neerlandeza de Jan H. Mysjkin. Volumul bilingv Le bazar de la glaneuse / De bazaar van de sprokkelaarster a aparut in 2018. Iar eu am continuat sa culeg poeme in proza sau proeme, cum imi place mie sa le spun, din Rotterdam, Delft, Paris, din Arles, Bucuresti, Eforie Nord sau Jilava, pina cind acest bazar s-a rotunjit si s-a cerut publicat intr-o ordine interna a lui. - Doina Ioanid

Pe aceeași temă

Doina Ioanid