Metoda de chitara

Descriere

Contine 30 de studii progresive cu caracter solistic si 6 Studii de concert.

FERDINANDO CARULLI Napoli, 1770 - Paris, 1841

Ferdinando Maria Meinrado Francesco Pascale Rosario Carulli a fost unul dintre cei mai cunoscuti compozitori clasici de chitara, autorul primei metode complete de chitara. S-a nascut la Napoliin Italia, fiind fiul unui intelectual. Primul sau instrument a fost violoncelul, dar la varsta de 20 de ani a descoperit chitara si si-a devotat intreaga viata studiului si perfectionarii. Neavand profesori de chitara profesionisti in Napoli, Carulli si-a dezvoltat propriul stil de interpretare.
Fiind un interpret talentat, concertele sale din Napoli au devenit atat de populare incat l-au indemnat in scurt timp sa plece in turnee in toata Europa. In urma unui concert plin de succes, s-a stabilit la Paris, unde a ramas pentru tot restul vietii. Aici, a devenit un muzician si un pedagog renumit, putand astfel sa-si indeplineasca visul de a face acest instrument cunoscut si dorit in clasele de sus ale societatii si in randul muzicienilor parizieni.
De la inceputul secolului al XIX-lea chitara a evoluat de la un instrument asemanator lautei cu 5 coarde la o chitara pe care o cunoastem azi, cu corp plat, cu gat lung si gaura de sunet circulara in mijloc. Carulli a inceput sa experimenteze schimbari in constructia chitarei, facand, impreuna cu Lacote, un lutier francez, schimbari semnificative pentru imbunatatirea sunetului. In ultima perioada a vietii, Carnlli impreuna cu lutierii si chitaristii sai francezi, Antonio de Torres Jurado si Lacote, a contribuit la construirea unei chitare mai mari, mai rezonante, asa cum o stim astazi. Ei au realizat acest lucru prin efectuarea unei umflaturi in partea mai pronuntata pentru a produce o zona de volum mai mare ca sunetul sa fie mai clar.
Carulli a fost unul dintre cei mai prolifici compozitori din vremea sa. A scris mai mult de 400 de piese pentru chitara si nenumarate altele pentru chitara combinata cu alte instrumente, inclusiv concerte si piese de camera. Multe dintre piesele sale cele mai apreciate acum n-au fost initial apreciate de public pe motiv ca erau prea dificile pentru un interpret de nivel mediu. Astfel, s-a devotat pieselor usoare. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este Metoda op. 27, publicata in 1810, folosita pretutindeni pentru invatarea chitarei clasice, fiind o lucrare de actualitate, care usureaza munca celor care o vor studia. Metoda de chitara scrisa pentru incepatori a fost timp indelungat folosita in predare. Aceasta contribuie atat la deprinderea elementelor de tehnica a instrumentului, cat si la formarea gustului muzical al elevului.
Calitatea studiilor si pieselor vine in ajutorul celor care vor sa studieze chitara cu profesori sau autodidacti, intrucat in continuarea ultimei parti sunt cele 30 de studii progresive, cu caracter solistic si 6 Studii de concert, op. 241, astfel incat elevul poate sa deprinda singur tehnica executiei si sa se perfectioneze. Tehnica acestui instrument este foarte complexa si necesita un studiu atent si de lunga durata, iar aceasta metoda usureaza eforturile elevului prin indicatiile date de la inceput pana la sfarsit care trebuie respectate cu strictete pentru o buna executie.
Fiecare exercitiu sau studiu trebuie sa fie executat rar la inceput, cu atentia indreptata spre corectitudinea pozitiei si miscarilor. Doar dupa deprinderea acestor miscari se poate creste tempo-ul. Trebuie insistat asupra pasajelor dificile. Pentru a capata simtul ritmului si o solfegiere corecta este necesar ca elevul sa foloseasca un metronom. Acesta va memora studiile, fara insa sa priveasca tastiera. in paralel cu metoda, elevul va trebui sa-si completeze cunostintele de teorie a muzicii si de armonie.



Dorim să arătăm celor care vor termina studiul acestei Metode de chitară că, deşi le-au fost prezentate toate procedeele tehnice de bază ale instrumentului, este necesar ca, pentru a ajunge la o anumită perfecţiune tehnică muzicalitate, să continue studiul cu exerciţii, si piese solistice superioare din punct de vedere tehnic, interpretativ, spre a putea cuprinde întreaga evoluţie muzicală pe care i-o oferă acest instrument.