Cuviosul Antim Aghiananitul (1913-1996). Viata si paraclisul
Descriere
Noua colectie Athos a Editurii Iona, inchinata Sfantului Munte Athos, supranumit pana nu demult „Bastionul Ortodoxiei”, propune cititorilor crestini, in editii practice de buzunar, vietile pe scurt si imnologia unora dintre cei mai reprezentativi Sfinti Athoniti, inca putin cunoscuti sau necunoscuti in Romania. Colectia va incerca sa adapteze Predania Bisericii la intelegerea si trairea crestinilor prin trei elemente: 1. Vietile Sfintilor alesi vor fi prelucrate spre zidirea duhovniceasca a credinciosilor contemporani. 2. Textele imnologice vor fi redate integral, adica inclusiv irmoasele, podobiile si altele in general prescurtate in majoritatea cartilor de cult, ca sa inlesneasca atentia la cuvintele rugaciunii. 3. Copertele si interioarele volumelor vor fi impodobite, pe cat posibil, cu icoanele unora dintre cei mai induhovniciti iconari din ultimele veacuri, icoane la care crestinii sa se poata inchina atunci cand se roaga. Cel de-al doilea volum al colectiei prezinta pe scurt viata, invataturile si minunile Cuviosul Antim Aghiananitul. Cuviosul Antim a apartinut ultimei generatii de sfinti nevoitori athoniti, adunand in persoana sa strictetea nevointei, statornicia in predania monahala si pastrarea neschimbata a randuielii bisericesti. Mari barbati ai Bisericii, precum Cuviosii Paisie Aghioritul si Efrem Katounakiotul, l-au numit „duhovnicul pustiei” si „invatatorul cel intelept”. Cartea cuprinde si Canonul paraclis al Cuviosului Antim Aghiananitul, alcatuit de Haralambie Bousias, marele imnograf al Bisericii Alexandriei. Troparul Cuviosului Antim Aghiananitul: Cu toata cinstirea sa-l laudam pe Antim, care in vremea noastra a rasarit peste Athos ca o stea, revarsand o noua lumina a cuviosiei, vasul preastralucitor al harului, ce poarta floarea neindoielnica a curatiei, cu mare dragoste strigand lui: Cel ce cu ingerii te veselesti, pururea roaga-te lui Hristos pentru noi.