Gradina de sticla

Descriere

• Gradina de sticla a fost distinsa in 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatura.

Tatiana Tibuleac revine, in forta, intr-un alt context si la un alt nivel, la tema materna, a copilului iubit/neiubit, a consecintelor tragice ale „neiubirii“, a remuscarii, intr-o carte la fel de tulburatoare ca si Vara in care mama a avut ochii verzi. Orfana care descopera un Chisinau multicultural a fost infiata dintr-un orfelinat satesc de o femeie singura si ambitioasa, care vrea sa-i ofere un viitor prosper ori poate cumparata ca mana de lucru si exploatata la fel de nemilos ca in romanele lui Dickens? Intrebarile te urmaresc si dupa lectura pasionanta a acestui roman de formatie a unei fete care creste intre doua limbi si doua culturi, in anii cand se schimba frontierele si sistemele politice. Gradina de sticla reconfirma intrarea in literatura de azi a unei scriitoare pe cat de talentate, pe atat de inteligente, care stie sa alieze cruzimea observatiei si compasiunea fata de suferinta, scotand la iveala tragedia destinelor si frumusetea vietii. - Gabriela Adamesteanu   Tatiana Tibuleac e o povestasa paradoxala. Ea stie, ca foarte putine scriitoare romane contemporane, ca „o poveste nu lasa niciodata lucrurile nerezolvate“. Mai stie ca atunci cand existi „intre coastele moi si fermecate ale povestii“, adica intre povestitor si eroul povestirii, ajungi sa te impaci „cu raul si cu durerea, cu bolile si cu tradarile“. Daca in Vara in care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectiva fragil-masculina, in noul sau roman ea povesteste o lume aflata pe granita miscatoare dintre coagulare si dezagregare, dintre Rusia si Europa, dintre lupta si fatalitate. Gradina de sticla este, in mai multe feluri, romanul unei intregi generatii feminine si al unei povestitoare pe cat de autentice, pe atat de surprinzatoare. - Simona Sora
 
Fragment din cartea "Gradina de sticla" de Tatiana Tibuleac:   "Aveam toti stelute. Cate un punct rosu pe cate o inima de copil. Devenisem octombrica si puteam iubi deschis. Pe Lenin imi era mai usor sa-l iubesc decat pe femeia ce ma hranea si ma imbraca. Eram mandra de steaua mea. O scoteam din piept de zece ori pe zi ca sa-i verific acul. Incepusem sa-l inteleg pe Zahar Antonovici si grija lui pentru medalii. Da-i omului mic o insigna, o hartie cu stampila si se va simti erou intr-o secunda. In pauze, ne intreceam la spus cat de tare il iubim pe Lenin. Eu il iubesc cat toate planetele. Eu il iubesc cum iubesc Patria. Ca pe Anul Nou! Copii prosti. Nici parintii, de fapt, nu erau mai destepti. Dupa lectii duceam toate neghiobiile acelea acasa. „Mama, eu il iubesc pe Vladimir Ilici Lenin mai tare ca pe tine!», i-a spus Maricica maica-sii. „Asa si trebuie, Maricica, Lenin e mai presus ca mama", i-a raspuns ea. La scoala imi placea. Mai greu imi venea la limba moldoveneasca, insa, oricum, eram prima din clasa. Matematica o mancam pe paine. In timp ce restul copiilor abia invatau sa scada si sa adune pana la zece, eu stiam deja tabla inmultirii in doua limbi. Pe vremea aceea, primul an de scoala era simplu, un fel de incalzire. Citit, scris, numarat. Mai aveam stiintele naturii, la care invatam despre anotimpuri, pasari si animale. Si, desigur, limba rusa - cea mai frumoasa limba din lume. Nu ca as fi cunoscut altele. Abia in clasa a patra, programa scolara prevedea o limba straina. La sat - mai mult franceza. La oras - engleza, spaniola, rar germana. Scoala noastra a avut mare noroc sa aiba tocmai doua profesoare de engleza: Berta Abramovna si, printr-o ironie a sortii, Tamara Pavlovna. Incepusem, ce-i drept, sa aud cuvinte frumoase si in limba moldoveneasca. Juramant, deschizator, podgorie. Podgorie imi placea foarte mult, iar cand i-am spus Tamarei Pavlovna ce cuvant frumos am invatat, ea a ras urat. E rusesc acest cuvant - podgorie. Iata ce limba ti-ai ales, nici cuvinte n-are. La lectia de limba rusa ma simteam in apele mele. Dupa triunghiurile Tamarei Pavlovna vorbeam chiar mai corect ca invatatoarea. Citeam prima toate textele cu voce tare, ca sa auda si ceilalti copii. In momentele acelea ma umflam in pene de nu mai incapeam in banca. Aveam si eu bucurii - din astea."