Ah, Nea Parfumată! - Tie Ning

Ah, Nea Parfumată! - Tie Ning

Autor
Editura
An publicare
2019
Nr. Pagini
64
ISBN
9786069923375

Descriere

Fragment din nuvela „Ah, Nea Parfumată!”„Stătea pe treptele de lemn dintre șine și se uita înapoi la șinele drepte, care luceau palid sub lumina lunii. Acele șine fuseseră martorele calme și impasibile ale drumului străbătut de Nea Parfumată. Dintr-o dată, fata s-a emoționat și a început să plângă, dar acelea erau lacrimi de bucurie și de mulțumire, pentru că înfruntase muntele sever, calm și generos, și un sentiment nemaiștiut de mândrie puse stăpânire pe inima ei.”Scriitoarea Tie Ning, născută în anul 1957, este președintele Asociației Naționale a Scriitorilor Chinezi. Printre operele ei de seamă se numără romanele „Poarta de trandafiri” (Meigui Men), „Femeile îmbăiate” (Dayu Nv), „Bumbac” (Ben Hua), precum și peste o sută de nuvele, cum ar fi „Ah, Nea Parfumată!” (O, Xiangxue), „Cât de lungă este eternitatea” (Yongyuan You Duo Yuan) și nenumărate eseuri. A obținut de șase ori prestigiosul Premiu Lu Xun pentru Literatură, iar filmul bazat pe nuvela „Ah, Nea Parfumată!”, al cărui scenariu l-a scris, a câștigat un premiu la cea de-a 41 ediție a Festivalului Filmului de la Berlin.Colecția „Povești din China”... este dedicată celor cărora le place să asculte povești și care doresc să cunoască mai bine China. În zilele noastre există nenumărate metode mai simple de a cunoaște o țară, fiind de ajuns să deschizi televizorul sau să navighezi pe internet sau pur și simplu să atingi ecranul telefonului pentru a găsi informațiile dorite. Însă noi am ales să prezentăm China prin intermediul acestor povești, tocmai pentru că avem convingerea că ele creează o imagine mult mai autentică, mai profundă și mai reală a Chinei, decât orice știre de la televizor, orice analiză politică și economică, orice carte de istorie sau orice expoziție de muzeu. Și vocile care spun poveștile sunt diferite.Fie că povestitorul și cititorul vin din China sau din țări diferite, avem convingerea că fiecare își poate crea propria imagine despre China prin intermediul poveștilor din această colecție și pot să se apropie și mai mult de această țară despre care au unele cunoștințe sau care le este complet străină. Citind poveștile chinezești veți putea cunoaște China.Colecția CHINA INTEGRAL (12 volume)Apariția acestei cărți nu este o întâmplare, ci este un prim pas dintr-un program amplu, dedicat cunoașterii culturii și civilizației chineze clasice și contemporane, valorilor literaturii și artei, și, în egală măsură, specificului unei vieți economice și socio-politice cu caracteristici unice pe plan mondial.Editura Integral are ca parteneri în acest demers Foreign Languages Teaching and Research Publishing Co. Ltd din China si Institutul Confucius din cadrul Universității din București.

Pe aceeași temă