O antropologie mistica. Introducere in gandirea Parintelui Staniloae - Sandu FRUNZA

Descriere

    „Invatatura parintelui Dumitru Staniloae este o provocare permanenta catre un mod autentic de a te situa in lume. Convingerea sa ca termenul «lume» vine de la cuvintul lumen, care inseamna lumina, este relevanta pentru invitatia sa permanenta de a trai in lumina lumii, pe care el o situeaza pe terenul luminii iubirii hristice. Este o invitatie permanenta adresata cititorilor. Sint convins de urmatorul lucru: daca veti gasi o cale potrivita de a va apropia, aceasta carte poate sa schimbe ceva semnificativ in viata voastra. Am credinta si nadejdea ca dragostea transfiguratoare propovaduita de Dumitru Staniloae o sa duca la o metamorfoza luminoasa a fiintei voastre interioare. Cu acest gand am republicat volumul de fata.” (Autorul)      Fragment din volum:       “O antropologie mistica - Sandu Frunza  Vorbind de „rugaciunea curata", trebuie sa lamurim care e semnificatia unirii mintii cu inima si consecintele ontologice pe care le are cunoasterea obtinuta prin acest efort al rugaciunii ca depasire a continuturilor mentale. Am anuntat inca de la inceput legatura pe care o stabilim intre ceea ce isihastii desemneaza prin „minte" si „inima" si realitatea antropologica pe care Biblia o instituie drept „chipul dumnezeiesc din om." Am vorbit despre acest chip ca despre realitatea cea mai intima si mai profunda a fiintei umane care nu se identifica cu o parte a organismului acesteia ci tine de unitatea trupului si a sufletului omului ca fiinta creata.     Vom face aici precizarea ca acest chip tine, in aceeasi masura, de unitatea mintii si a inimii, adica de partea pe care, de obicei, o investim cu atributele rationalitatii si de partea pe care o punem sub semnul simtirii, al sesizarii transcendentului ca prezenta.     Rugaciunea curata este rugaciunea care activeaza aceasta deschidere a omului spre o intalnire in urma careia constiinta umana isi gaseste libertatea prin intalnirea cu o alta constiinta si isi potenteaza aceasta libertate in „imbratisarea constiintei iubitoare a unei alte persoane." Aceasta intalnire este prilejuita de intalnirea mintii cu inima pe care isihastii o concep ca pe o reunificare a inimii si a mintii care nu este bine sa stea nici o clipa singure. Daca rugaciunea realizata doar cu mintea este o rugaciune rece, de ghiata, rugaciunea pur sentimentala este numita de Parintele Staniloae „o rugaciune fara orizont si fara perspectiva."     Conceputa ca partea cea mai intima a omului, inima trebuie sa fie locul de odihna a mintii. Abia coborata aici, ea incepe sa descopere obiectul cautarii sale. Adancul inimii, ca adanc al fiintei umane, actualizeaza in fiinta creata acel adanc infinit semanat in om la botez. „Adancul pe adanc cheama", scrie teologul. Dar acest adanc nu este un hau pe care il percepem prin mijloacele rafinate ale sensibilitatii noastre. Mintea care a intrat in inima. „stie ca acest infinit este infinitul Dumnezeului personal."