Identitatea profesionala - Herminia Ibarra
Descriere
Fie că este vorba de un vis sau de o dorinţă declarată, aproape toţi ne-am gândit la ideea reinventării personale. Simţindu-ne neîmpliniţi, epuizaţi sau doar nemulţumiţi de ceea ce facem, tânjim să facem saltul spre necunoscut. Dar, în acelaşi timp, ne gândim cu îngrijorare la anii şi la efortul pe care le-am investit în profesia actuală. În această carte interesantă, Herminia Ibarra ne prezintă un model nou de urmat în redefinirea carierei, ce reprezintă o provocare pentru toate învăţăturile „experţilor pe probleme de carieră“. În timp ce înţelepciunea populară susţine că mai întâi trebuie să ştim ceea ce vrem să facem şi apoi să acţionăm, Ibarra afirmă că lucrurile stau invers. Cunoaşterea, spune ea, vine în urma acţiunii şi a experienţei. Tranziţia în carieră nu este un drum drept spre o identitate prestabililă, ci o călătorie sinuoasă, pe parcursul căreia încercăm o serie de „euri posibile“. Pe baza cercetărilor ei aprofundate asupra specialiştilor şi a managerilor aflaţi în tranziţie, Ibarra descrie un proces activ de redefinire a carierei structurat pe trei elemente ale „identităţii profesionale“: experimentarea de noi activităţi profesionale, interacţiunea cu reţele noi de oameni şi înţelegerea schimbărilor în lumina noilor posibiltăţi emergente. Prin intermediul unor poveşti captivante – de la cea a unui profesor de literatură devenit broker până la cea unui bancher devenit scriitor – Ibarra descoperă un set de reguli pe care le au în comun toate reorientările profesionale de succes. Ea explorează mijloacele specifice prin care cei care doresc să-şi schimbe cariera, indiferent de pregătirea lor, pot: • Să se exploreze pe sine • Să gândească şi să urmeze „experimente privind identitatea“ • Să facă „paşi mici“ ca să-şi continue progresul • Să supravieţuiască perioadelor dure dintre două identităţi profesionale • Să intre în dialog cu modele sau cu mentori care îi pot ajuta să depăşească mai uşor perioada de tranziţie • Să-şi facă timp pentru a reflecta fără să piardă din vedere oportunităţile • Să decidă când să părăsească vechiul drum pentru a-l urma pe cel nou • Să ordoneze noile evenimente în funcţie de noua identitate profesională Adresată visătorului din fiecare dintre noi, Identitatea profesională explorează procesul prin care putem deveni mai împliniţi în viitor. Iar rezultatul poate fi unul surprinzător. „Lucrarea de faţă este una dintre acele rare şi minunate cărţi ce combină cunoştinţele profunde, extrase din cercetări atente, cu ideile practice, ce pot fi utilizate imediat. Mesajul cărţii este unul ce vorbeşte despre speranţă şi despre posibilitatea de reinventare a carierei şi a vieţii şi ar trebui să fie adoptat de toţi cei ce doresc să facă o schimbare în tumultoasa lume actuală.“ Rosabeth Moss Kanter Harvard Business School „Schimbările în carieră şi în viaţă sunt la fel de sigure ca moartea şi ca taxele şi este normal să le privim cu aceeaşi frică şi nelinişte. Identiatea profesională ne oferă curajul bunului-simţ. Cercetările aprofundate şi cunoştinţele precise ale autoarei ne arată că tranziţiile de succes au loc pas cu pas, făcând încercări şi greşind, experimentând şi acumulând experienţă.“ Randy Komisar Virtual CEO