Jurnal de Decembrie. Trairile unui revolutionar - Petrovici Stanomir
Descriere
Jurnal de Decembrie. Trairile unui revolutionar - Stanomir Petrovici Compozitional, Jurnalul de decembrie comporta doua planuri distincte, abil interferate: pe de o parte, cel al Revolutiei, alcatuite din fapte, intamplari, evenimente narate – cum spuneam – strict cronologic, iar pe de alta parte, cel al biografiei autorului, cuprinzand date si informatii despre el si familia sa, plasate aparent aleatoriu in economia textului dar care, puse cap la cap, se constituie intr-un curriculum vitae cvasiexhaustiv. Liantul celor doua planuri il reprezinta, cum era si firesc in cazul unui jurnal, personajul principal, Mirel Marcov, narator-martor identificabil cu autorul care, in chip surprinzator si cu totul original, vorbeste despre sine la persoana a III-a! Pe de alta parte, e de observat ca, in masura in care autorul comenteaza evenimentele traite sau avanseaza opinii personale asupra unor realitati sociale si politice actuale, Jurnalul de decembrie capata un caracter eseistic. Interferenta acestor doua aspecte/domenii distinct – memorialistic si eseistic – confirma o data in plus complexitatea estetica a Jurnalului de decembrie. Desi, in incipitul volumului, Stanomir Petrovici se autocaracterizeaza, cu falsa modestie, ca fiind "un om simplu de pe meleagurile banatene” sau "un om simplu din campia timiseana”, totusi marturisirile Jurnalului de decembrie fac dovada unui spirit ales si a unui mare iubitor de tara, transmitand in cuvinte simple, dar emotionant, sentimente de mare vibratie sufleteasca. - Liviu Chiscop