Ultimul refugiu - Alexandru Paduraru

Descriere

     Alexandru Paduraru este un prozator plin de voiciune, elan si atasat unui nonconformism care place (sau va placea) tuturor cititorilor. Pe cat de rezervat si ceremonios in viata civila, pe-atat de spectaculos si imprevizibil este autorul in povestirile, nuvelele, romanele sale. Osciland intre utopia neagra, feerie si realism, Alexandru Paduraru este un scriitor fermecator in sensul in care povestitorii puternici detin secretele magiei textuale si epice cu care pot efectiv domina publicul. Prozatorul nostru nu mizeaza pe realismul absolut, desi cunoaste reteta, ci pe un real infuzat cu elemente de utopie care contrariaza si starnesc interesul. El accelereaza particulele universului cunoscut ridicandu-le energia si atragand magnetic atentia celor ce inteleg literatura ca spectacol. (Horia Garbea)      Fragment din roman:       „A doua zi nu m-am dus la slujba. Si eu, si Doina am dormit dezbracati in camera ei pana spre pranz. Acum nu-mi mai parea rau de nimic. Chiar eram fericit. Gasisem dezlantuirea sexuala, placerea totala, spiritul eliberator al posesiunii alaturi de o femeie capabila sa ma duca pe culmile extazului. Era din nou minunat, ca in unele perioade ale adolescentei. Insa nu putea fi omisa dimensiunea tragica a cadavrului din subsol. Doina si-a asezat capul pe umarul meu si mi-a spus: „De azi inainte depindem unul de celalalt." „Si sa uitam de mesterul Emil", am raspuns fara sa-mi pese de ceea ce avea sa-mi rezerve viitorul. Abia peste cateva zile, venind de pe santier, unde munceam ca un robot, m-am intrebat daca nu cumva intrasem intr-o capcana. Doina imi spusese ca lucreaza intr-un cabinet de psihologie, mai ales cu copiii care au probleme de comportament, care au fost traumatizati de parinti sau abrutizati de alte persoane, si mi se parea ciudat ca moartea bunicului ei parea sa decupeze un scenariu asemanator. Abia acum ma intrebam de ce batranul incercase sa-si violeze nepoata, daca mai avea erectie, daca povestea Doinei era atat de credibila. Refuzul ei de a anunta Militia mi se parea tot mai suspect sub acoperirea spaimei ca va fi arestata, ca va fi nevoita sa-si dovedeasca legitima aparare. Devenisem, intr-un fel, robul ei sexual, fascinat de fanteziile si de usurinta ei de-a se copilari plina de farmec. Intre timp, imi luasem hainele de la doamna Sofia, fara sa-i spun unde ma mut, insa ma intrebase inainte de plecare daca am mai trecut pe la castel. „Nu ma mai intereseaza", i-am raspuns. Insa daca ar fi sesizat cineva disparitia batranului pictor care nu era, totusi, o persoana anonima? Oricand ar fi fost posibil sa se faca o ancheta. Era mai bine sa nu ma gandesc la asa ceva, sa savurez clipa."