Patologia Aparatului Locomotor Vol. I - Dinu M. Antonescu
Descriere
Scopul aparitiei acestui tratat a fost, in viziunea autorului, dublu: primul, si cel mai important, a fost acela de a pune la dispozitia rezidentilor care s-au angajat pe drumul lung si spinos al studierii ortopediei si traumatologiei, un instrument de lucru, de informare, cu elementele de baza ale acestei vaste specialitati si care sa poata fi folosit, in acelasi timp, si de rezidentii altor ramuri tangentiale (chirurgie generala, neurochirurgie, chirurgie toracica, recuperare, reumatologie). Al doilea deziderat a fost acela de a antrena la realizarea acestui proiect toate clinicile de ortopedie si traumatologie din tara, atat cele cu o mai mare vechime, cat si pe cele aparute dupa 1989 care s-au impus in ultimii ani. S-a incercat sa se realizeze o vedere de ansamblu asupra intregii specialitati si, in acelasi timp, se se umple cu adevarat golul existent in literatura medicala. Avand un evident scop didactic, cartea, bogat ilustrata, cuprinde in primul rand notiunile clasice, de baza, unanim acceptate, fiecare capitol putand fi scheletul unei ample monografii, care ar putea fi completat prin citirea monografiilor si a revistelor de specialitate. Adresabilitate: Medici rezidenti ortopezi, chirurgi, neurochirurgi, reumatologi. Cuprins: Dezvoltarea ortopediei si traumatologiei. Cunostinte fundamentale. Patologie – Aspecte generale. Patologia membrului superior.