Agentia de parinti - David Baddiel

Descriere

    Barry Bennett uraste ca il cheama Barry. De fapt, asta e pe locul 2 in lista chestiilor pentru care isi invinovateste parintii, dupa locul 1: „Sunt plictisitori”. Dar exista o lume in care parintii nu au, pur si simplu, copii. Asta e mult prea aleatoriu. In schimb, copiilor li se permite sa-si aleaga parintii. Pentru Barry, lumea asta pare raiul pe pamant. Doar ca va descoperi ca lucrurile nu sunt atat de simple...     Genial de amuzant si captivant, romanul Agentia de Parinti este o poveste grozava despre dorintele care se transforma in realitate, perfecta pentru orice copil – si pentru copilul din fiecare adult.     DAVID BADDIEL este scriitor si umorist britanic. Agentia de Parinti a fost primul sau roman pentru copii si, in scurta vreme de la lansare, a ajuns bestseller. Romanul este ilustrat de talentatul Jim Field, laureat al „Roald Dahl Funny Prize”.      Fragment din volumul "Agentia de parinti" de David Baddiel:     “— Asadar... primele doua perechi de parinti s-au dus, cum s-ar spune, a zis Seful. Care dintre Rader-Wellorff si Vlassorina a ramas, stii tu, pe lista de candidati?     — Lista de candidati? a intrebat Barry.     — Ca sa devina parintii tai permanenti... Sunt inca in cursa? Care ar fi sansele lor?     Barry si Entitatile Secretariale se aflau din nou in biroul Sefului. Seful intorsese deja cea de-a treia Nisiparnita-de-24-de-ore, cea verde. Toti patru au privit, tacuti, cum cad primele fire de nisip.     Barry nu stia mare lucru despre probabilitati, cu exceptia momentelor cand se uita cu tata la fotbal la TV si, la pauza, aparea capul enorm al comentatorului cu accent londonez, care spunea ceva de genul: „Chelsea are sanse de 11-2 sa castige cu 3 la 1!". Barry nu intelegea ce inseamna asta de fapt, desi tata paria uneori bani, bazandu-se pe sugestiile date de capul comentatorului cu accent, dar pierdea aproape de fiecare data.     — Nu stiu, a zis Barry. Nu foarte bune. Familia Rader-Wellorff, vreo cinci milioane la unu. Si Vlassorina, cam de doua ori pe atat.     Seful parea socat – de data asta ambele sprancene i se ridicasera, dar nu in maniera James Bond, care sugereaza „da-sunt-inteligent-si-agil", ci doar cu un sens cat se poate de clar: „Serios?!".     — Noteaza, Secretara Unu, a zis Secretara Doi.     — Notez a...     — Nu, nu nota, a spus Seful.      Acum a venit randul Entitatile Secretariale sa para socate.     — Mai bine nu nota, a repetat el.     A urmat o pauza ciudata. ES au lasat carnetelele deoparte.     Seful s-a intors spre Barry.     — Asadar, Barry, ti-au mai ramas trei perechi de parinti in pachet. Cum ai vrea sa fie urmatoarea pereche?     Barry si-a scos lista din buzunar. Era zdrentuita si murdara si ajunsese atat de mototolita, incat ii era greu sa o citeasca. Dar inca era suficient de clara (si oricum o stia pe de rost) incat sa citeasca Punctul 3: “Sunt mereu obositi".     — In forma, a zis el. As vrea niste parinti foarte in forma si puternici, va rog. As vrea parinti care nu obosesc niciodata.”