De prin parcuri adunate, Alcaz
Descriere
La o ora dupa operatie, asezat incomod pe patul unei camere de la parter, legat de o mie de tuburi conectate la tot felul de aparate de reanimare, priveam, prin usa larg deschisa (era in august), parcul spitalului. Vedeam, dincolo de gardul verde care-l separa de parcul oraselului, oameni plimbandu-se, certandu-se, imbratisandu-se… ma rog!, forfota obisnuita a parcurilor din lumea intreaga. Priveam si ma intrebam: „Am sa mai fac si eu asa, vreodata?” Ca un raspuns la intrebarea mea profunda, aparu, in cadrul usii deschise, o veverita foarte roscovana, cu o coada stufoasa mai mare decat ea, care-i folosea drept sprijin pentru pozitia „in picioare”, pe care o adoptase ca sa ma priveasca. Fragment din cartea "De prin parcuri adunate" de Alcaz: "Odetii si Odilii In plimbarile mele, de-acum obisnuite, in jurul lacului era imposibil sa nu-i remarc. Impunatori, maiestuosi, eleganti - alunecarea lor pe apa avea ceva magic, care nu tinea de mecanica palmelor. Erau parca impinsi de o forta fluida care le permitea sa-si pastreze aceasta tinuta mareata, distanta, aproape snoaba. Care ma intimida, recunosc. De aceea, nici n-am indraznit apropii sau mai precis, sa ma apropii eu de ei. Asezat pe o banca, in fata jetului de apa din mijlocul lacului, imitatie modesta a jetului de pe lacul Leman din Geneva, ii vedeam - mereu impreuna - facandu-si plimbarile rituale, in lung si in lat, parca indiferenti de lumea din jur. Dar observatiile mele cotidiene au dezvoltat in mine un sentiment de nemultumire, care mi-a dat curajul sa-i abordez. Eram in luminisul ratustelor, care - de cum apaream - se golea ca prin minune, incercarile mele repetate de a relua legaturile cu Donald & Co. esuau de fiecare data lamentabil. N-as fi crezut niciodata ca rasa ratoasa poate fi atat de ranchiunoasa."
