Epoca imperiilor

Epoca imperiilor

Descriere

Vreme de mai bine de cinci sute de ani, de la Renaştere şi până la lumea postbelică, imperiile au reprezentat, într-o formă sau alta, o trăsătură constantă a climatului politic. Chiar şi astăzi, ele evocă o serie întreagă de figuri pline de vigoare, precum Stanley, Livingstone şi alte personalităţi ale colonialismului; ne amintesc de conchistadorii spanioli sau de uimitoarea extindere a imperiului comercial olandez. Pentru unele ţări, ca Germania şi Italia, visele unor imperii peste mări au fost efemere; pentru altele, ca Statele Unite şi Uniunea Sovietică, activitatea imperialistă a existat, dar n-a fost niciodată acceptată ca politică oficială de stat; în acelaşi timp, dispariţia statelor Austro-Ungar şi Otoman a umbrit, în parte, unele dintre dimensiunile imperiale ale acestor entităţi dispărute. La numai o generaţie sau mai multe după colapsul definitiv al majorităţii imperiilor europene, subiectul reprezintă încă una dintre chestiunile “arzătoare” ale istoriei. Captivanta lucrare de faţă, utilizând în mod fructuos cele mai noi cercetări intreprinse în domeniu, pe întreg mapamondul, şi fiind viu ilustrată cu imagini provenite dintr-o largă gamă de surse, oferă o poveste plină de conflicte, cruzime, eroism, explorări temerare şi extraordinare mărturii de rezistenţă. Dar ne arată, în egală măsură, cum hărţile explorărilor, cronologiile cuceririlor, multitudinea de consemnări ale exploratorilor, coloniştilor şi administratorilor, bilanţurile comerciale şi toate celelalte elemente care au constituit Epoca Imperiilor joacă un rol esenţial în explicarea civilizaţiei globale de astăzi.

Pe aceeași temă

Robert Aldrich

Robert Aldrich