Jane Eyre - Charlotte Bronte

Descriere

Ca pentru a acredita mitul romantic al efemeridelor de geniu, Charlotte Bronte (1816–1855) a creat in scurtul rastimp al vietii o opera remarcabila. Titlurile ei se succed, cu anxioasa precipitare, la intervale scurte (Jane Eyre, 1847; Shirley, 1849; Villette, 1853, The Professor, postum, 1857), ca tot atatea incercari de a exorciza un prea timpuriu deznodamant sau, macar, de a-i suspenda, vremelnic, iminenta. In Jane Eyre, aceasta tensiune tragica pare sa afle un ragaz prielnic care ingaduie sinteza fericita a traditiei prozei de analiza, inaugurata in Anglia de Jane Austen, cu fastul crepuscular al romantismului „gotic” si cu spiritul necrutator de observatie realista al romanului epocii victoriene, aflata atunci la inceputurile ei. - Cornel Mihai Ionescu   Felul cel mai concis de a defini importanta contributie adusa de Charlotte Bronte literaturii mi se pare a fi urmatorul: ea a atins expresia romantismului celui mai elevat prin mijlocirea celui mai frust realism. - G.K. Chesterton Fragment din romanul Jane Eyre, de Charlotte Bronte   "In ziua ce urma acestei nopti de nesomn, ma temeam si doream in acelasi timp sa-l vad pe domnul Rochester: doream sa-i aud iarasi glasul si mi-era teama sa-i intalnesc privirea. La inceputul diminetii, ma asteptam sa-l vad dintr-o clipa intr-alta. Nu intra des in camera de studiu, dar venea uneori pentru cateva minute si aveam impresia ca in ziua aceea trebuia neaparat sa se arate. Dar dimineata trecu intocmai ca de obicei si nimic nu intrerupse cursul linistit al studiilor lui Adele; doar la scurt timp dupa micul dejun am auzit zgomot inspre odaia domnului Rochester. Se deosebeau glasurile doamnei Fairfax, al lui Leah si al bucataresei - adica al nevestei lui John - si chiar vocea imbufnata a acestuia din urma. Ajungeau pana la mine exclamatii felurite: "Ce fericire ca stapanul nostru n-a ars!", "E primejdios sa tii lumanarea aprinsa toata noaptea", "Ce noroc ca a avut prezenta de spirit si s-a gandit la cana cu apa!", "De ce n-o fi trezit pe nimeni?", "Numai sa nu fi racit dormind pe canapeaua din biblioteca!" Dupa multa taifasuiala, am auzit cum se curata mobilele si totul e pus in randuiala. Cand am coborat la dejun, am trecut prin dreptul odaii domnului Rochester; am vazut prin usa deschisa ca totul fusese asezat la loc, in desavarsita ordine; numai patul ramasese fara perdele. Leah statea in pervazul ferestrei si spala geamurile innegrite de fum. Tocmai voiam sa-i spun ceva, fiindca as fi dorit sa aflu ce lamuriri daduse domnul Rochester asupra intamplarii, cand, apropiindu-ma, am observat ca in camera mai era cineva: o femeie sedea pe scaun langa pat si cosea inele la niste perdele noi. Nu era nimeni alta decat Grace Poole. Statea acolo, serioasa si tacuta, ca de obicei, imbracata intr-o rochie aspra, cafenie, sort cu sireturi, basma alba si boneta. Cosea cu mare atentie si parea cu totul cufundata in lucrul ei. Fruntea-i aspra si trasaturile grosolane nu aratau defel paloarea sau deznadejdea pe care te-ai fi asteptat sa le descoperi pe chipul unei femei care incercase sa ucida, a carei victima reusind sa scape teafara o urmarise pana in vizuina ei si (dupa cum credeam eu) ii ceruse socoteala de crima ce voise s-o savarseasca. Eram uimita, buimacita. Pe cand o priveam, ridica ochii; nici o tresarire, nici o roseata sau paloare, care sa-i tradeze emotia, constiinta greselii sau teama de a fi descoperita."