Fiica pierduta - Gill Paul

Descriere

1918. Fermecatoare si plina de viata, Marea Ducesa Maria Romanov, fiica de nouasprezece ani a fostului tar Nicolae al II-lea, locuieste cu familia in izolare, la mare departare de candva stralucitoarea curte regala. Zilele ei sunt o combinatie de plictiseala nesfarsita si frica paralizanta; singurele clipe de respiro le reprezinta flirturile clandestine cu cativa dintre gardienii care pazesc familia – fara sa-si dea seama ca actiunile ei nevinovate ar putea avea urmari tragice.   1973. Cand Val Doyle aude despre marturisirea tatalui ei, aflat pe patul de moarte, care repeta necontenit „N-am vrut s-o omor“, ramane uimita. Ca urmare, porneste in cautarea adevarului – despre cuvintele lui si despre trecutul ei. Indiciile pe care le descopera sunt derutante – o cutie de bijuterii care nu se deschide si un aparat de fotografiat cu filmul intact. Astfel, Val este atrasa intr-unul dintre cele mai mari mistere ale lumii – ce s-a intamplat cu adevarat cu Marea Ducesa Maria?    Un roman indraznet si plin de forta, incarcat de emotie, tensiune si cu personaje pline de viata plasate intr-un cadru bogat in detalii istorice. - Kate Furnivall   Cu Fiica pierduta, Gill Paul a revenit la soarta tragica a familiei Romanov, creand o alta poveste fascinanta care pune intrebarea: «dar daca una din ele a scapat?» O lectura extrem de placuta. - Kate Riordan    Un roman remarcabil... Mi-a placut la nebunie curajul Mariei in vremea revolutiei si a razboiului, precum si hotararea ei acerba de a-si proteja familia. Cadrul istoric este fascinant, povestea de dragoste patimasa, iar personajele emotionante. - Natasha Lester Fragment din romanul "Fiica pierduta" de Gill Paul "Micul Alexei inca suferea dureri groaznice, iar incheieturile i se umflasera de la atatea zdruncinaturi pe parcursul calatoriei. Fetele faceau cu schimbul ca sa-l distreze, incercand sa-i distraga atentia de la suferintele sale. Maria desena portrete in creion ale celor care-i tineau captivi si incerca sa-si amuze fratele mai mic cu descrieri umoristice ale caracterului fiecaruia: „pompos ca o morsa pe plaja", zise ea despre Avdeev, „un dihor lunecos vizuina de iepure", despre adjunctul sau, Medvedev. Fetele ii citeau pe rand din orice carti gaseau si reluara Trei surori, piesa lui Cehov pe care o jucasera la Tobolsk. Uneori, Alexei se simtea destul de bine pentru u n joc de sah chinezesc, si atunci ele mutau o masa mai aproape ca permita sa li se alature. Intr-o zi insorita de iunie, Maria il duse jos in curte, sa ia niste aer proaspat. Intotdeauna fusese cea mai puternica dintre cele patru fete si facea tot posibilul sa-l care usor, fara sa-l zgaltaie, dar isi dadea seama dupa cat de des inspira ca miscarea il facea sa sufere. Il aseza pe un scaun pentru invalizi, de unde el trecu in revista curtea umbroasa. In colturile gardului inalt se construiau turnulete, lar ciocanitul muncitorilor se amesteca cu claxoanele tramvaielor dc pe strada. - De ce suntem aici? intreba el cu o voce marunta si trista. Ce vor de la noi? Maria privi cum un fluture albastru trecu iute pe langa ei. - Presupun ca vor sa ne tina in siguranta ca sa putem fi trimisi in strainatate la timpul potrivit. Doar ca dureaza interminabil de mult. - De ce n-am fi in siguranta? Nu inteleg. Maria scutura din cap. - Nici eu. Dar sunt sigura ca nu peste mult timp ne vom afla in noua noastra casa. Unde ai vrea sa mergem? El se gandi putin."