Alte talcuiri la Evanghelii ale Parintelui Iosif Trifa

Alte talcuiri la Evanghelii ale Parintelui Iosif Trifa

Autor
Editura
An publicare
2019
Nr. Pagini
448
ISBN
9789737103178

Descriere

Ca si bolnavul de la Vitezda, tara noastra cu ranile ei, cu necazurile si framantarile ei isi asteapta „omul" care sa o pogoare in apele tamaduirii. Si omul nu se mai iveste... De unde va veni si cand va veni acest „om"? Raul si greseala aceasta este, ca noi asteptam sa ni-l aduca politica; si politica in vecii vecilor nu ne va da astfel de oameni. Numai Evanghelia lui Hristos poate face „oameni deplini si adevarati". Sa luam aminte! Bolnavul din evanghelie nu s-a putut tamadui pana cand nu s-a apropiat Iisus de el. Asa si tara noastra cu ranile ei nu se va putea tamadui pana cand nu ne vom apropia cu totii de Hristos si Evanghelia Lui si pana cand de ranile tarii nu se vor apropia conducatori care cred in Evanghelie si traiesc dupa Evanghelia lui Iisus Hristos. Romanilor! (...) Iata, Siloamul mantuirii sta si inaintea noastra. Sa ne pogoram viata si purtarile in apele lui, ca sa luam tamaduire sufletelor noastre si tamaduire ranilor si relelor din tara noastra. Vorbele lui Iisus: „Oricine crede in Mine are lumina inseamna sa-L primesti cu adevarat pe Mantuitorul si jertfa Lui cea sfanta, care te-a iertat si te-a scapat de moartea pacatului; aceste vorbe inseamna sa te hotarasti la o viata noua cu Domnul, sa te nasti din nou ca o faptura noua, la o viata dupa Evanghelie cu Domnul. Numai dupa ce ai facut acest lucru vei putea fi o lumina si un raspanditor de lumina evanghelica. - Parintele Iosif Trifa Fragment din carte: „TAMADUIREA SLABANOGULUI DIN CAPERNAUM Evanghelia de duminica — duminica a doua a postului — istoriseste tamaduirea unui slabanog din Capernaum. Patru insi il purtau si, neputand strabate cu el la Iisus din cauza multimii, l-au slobozit prin acoperisul casei. Iisus i-a zis: „Fiule, iarta-ti-se tie pacatele... ridica-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta" (cititi pe larg aceasta evanghelie la Marcu 2, 1-12). Un adanc inteles este in aceasta evanghelie. Domnul Iisus a iertat mai intai pacatele slabanogului si apoi l-a tamaduit. Asta insemna ca boala lui cea adevarata era inauntru, in sufletul lui, si de boala aceasta trebuia scapat mai intai. Tamaduirea omului trebuie sa plece din launtru in afara. Sufletul trebuie mai intai tamaduit, ca, prin tamaduirea lui, sa se vindece si trupul. Boala cea adevarata este cea dinauntru, cea sufleteasca. Sanatatea si boala isi capata intelesul si pretul lor cel adevarat numai in lumina Evangheliei. Sanatatea cea adevarata e sanatatea sufletului. Poti fi tare si mare cat un munte; aceasta sanatate nu-ti e de nici un folos, cata vreme inauntru, in suflet, esti putred si bolnav. De multe ori boala cea trupeasca ajuta sanatatea si tamaduirea sufletului. Fratele meu! Nu te teme de boli si incercari. Boala e o solie cereasca. Ea te arunca in bratele Domnului. Ea Il cheama langa patul tau pe Doctorul nostru cel mare. Eu am zacut — si zac — mult in multe boli si suferinte. Si din „scoala" aceasta am scos o parola de viata: Mai bine bolnav in bratele Domnului, decat „sanatos" in bratele lumii. Boala cea adevarata e boala cea sufleteasca. Adevaratii bolnavi sunt cei ce patimesc in ologie si orbie, si slabanogie sufleteasca. Si, vai, e plina lumea de ei. Numai ca lumea, la astfel de bolnavi, le zice „viteji". Dupa judecata lumii, esti sanatos si viteaz cand te imbeti, cand sudui, cand chefuiesti... cand te tii la rand cu toate modele si pacatele lumii. Esti un „slabanog" cand te lasi batjocorit, cand te lasi smerit si umilit. Dupa judecata lumii, esti un suflet „bolnav" cand te cuprinde ravna pentru Domnul si pentru mantuirea sufletului.”

Pe aceeași temă

Iosif Trifa