Motivul corabiei in opera Sfantului Ioan Gura de Aur: intre traditie si inovatie - Tincuta Ojog

Descriere

     Lucrarea urmareste sa identifice semnificatiile pe care Sfantul Ioan Gura de Aur le atribuie corabiei, semnificatii de ordin moral, practic si teologic pentru care acesta foloseste corabia (cu sens metaforic sau alegoric), precum si functiile utilizarii metaforelor si comparatiilor referitoare la corabie din opera hrisostomica. Autoarea a abordat tema dintr‑o perspectiva interdisciplinara, istoria, retorica, teologia si hermeneutica bucurandu‑se de o atentie deosebita.     Cartea este structurata in sapte capitole. Primul capitol este dedicat prezentarii unui istoric al cercetarilor (citand principalii exegeti ai operei hrisostomice) si expunerii demersului exegetic al autoarei, aceasta analizand doar metaforele si comparatiile referitoare la corabie.     Ancorarea lucrarii in traditia stilistica antica este realizata in capitolul al 2‑lea.     Atitudinea Parintilor Bisericii, greci si latini, din secolele II‑IV, fata de ornamentele stilistice ale retoricii clasice formeaza subiectul celui de‑al 3‑lea capitol.     Atitudinea crestina fata de mostenirea retorica pagana este prezentata in capitolul al 4‑lea, iar in capitolul al 5‑lea este reactualizata prezenta motivului corabiei in: literatura profana greco‑latina; in Biblie si in literatura eclesiastica a secolelor II‑IV.     Capitolul al 6‑lea este dedicat propriu‑zis motivului corabiei in opera hrisostomica, iar ultimul capitol trateaza situatiile de izotopie metaforica.      Fragment din volum:       „In ceea ce priveste imaginea corabiei, la cei mai multi dintre Parintii Bisericii, aceasta simbolizeaza Biserica. Pentru acestia, modelul Bisericii a fost Arca lui Noe, conform celor spuse de Sf. Ap. Petru: „In arca lui Noe, putine suflete, adica opt, au fost mantuite prin apa, precum ne mantuie si pe noi acum botezul asemanator aceluia" (1 Petru 3, 21).     Simbolismul eclesial al Arcei lui Noe este atestat incepand cu Tertulian (cca 150 - cca 230). In conceptia sa, Arca lui Noe, plutind pe apele potopului, poarta toate elementele necesare mantuirii. De aceea, in Despre idolatrie, in legatura cu Arca lui Noe, autorul latin afirma: „Ceea ce nu a fost in arca, sa nu fie in Biserica". Aceasta tema va fi reluata de Origen (cca 185 - 253) si de Ciprian al Cartaginei (cca 200 - 258) in Despre unitatea Bisericii catolice: „Numai daca a fost cineva in afara corabiei lui Noe si totusi a scapat, poate ca scapa si cel ce este in afara Bisericii". Ea se afla la originea expresiei: „Nu exista mantuire in afara Bisericii". Cei doi pun accentul pe unitatea Bisericii si pe necesitatea de a-i apartine pentru a fi mantuit. Cu alte cuvinte, Biserica apare ca reprezentand mijlocul necesar mantuirii.     Origen, interpretand din punct de vedere metaforic con-struirea Arcei lui Noe, sustinea ca, dupa cum Potopul era simbolul pieririi si totodata al salvarii, tot asa prin Noe cel duhovnicesc, adica prin Hristos, suntem mantuiti de pieire. Caci credinciosilor nu li s-ar putea impartasi iertarea pacatelor daca nu s-ar fi putut propovadui invatatura crestina pe intreaga suprafata a pamantului.”