Stiinta schimbarii - Dan Hulea

Stiinta schimbarii - Dan Hulea

Descriere

Stiinta schimbarii. O lume prietenoasa incepe cu o minte deschisa. Elemente de dezvoltare personala si de atingere a performantei organizationale Cartea reprezinta o sinteza a cunoasterii si experientelor traite alaturi de colegi si colaboratori de-a lungul ultimilor 10 ani. Ofera instrumentele necesare pentru rezolvarea propriilor conflicte interne si a acelora in care sunt implicate si alte persoane. Asigura o calatorie uimitoare spre autocunoastere si dezvoltare personala cu beneficii pentru propria persoana si pentru toti cei din jur.   ... La fiecare pas al calatoriei vietii noastre se deschid nenumarate optiuni si provocari. Trecem cu viteza printr-o sumedenie de stari, de la calm la agitatie, de la reverie la actiune. Ne fixam singuri limitele si reactionam automat de cele mai multe ori la schimbarile care au loc in jurul nostru. Ne simtim de prea multe ori victimele unor conjuncturi nefaste si credem ca nu meritam ceva sau chiar ca e imposibil de atins o tinta ambitioasa. Alteori ne simtim datori sa ne aparam si consideram agresivitatea o solutie corecta. Iar cand nu suntem nici victime si nici agresori, ne simtim responsabili si vrem sa ii salvam pe cei din jurul nostru, chiar si atunci cand nu isi doresc asta. Acest volum are rolul de a ne reaminti tuturor ca modul in care alegem sa oferim feedback mediului din jurul nostru depinde in intregime de noi si nu are nicio legatura cu ceilalti, ci cu procesele noastre interioare manifestate prin ganduri, emotii, sentimente si comportamente ce formeaza impreuna acea retea a starilor care ne defineste ca persoane unice. Traim la inaltimea intrebarilor pe care ni le punem, si acest volum are rolul de a antrena fiecare cititor sa-si puna intrebari cat mai bune. Desi avem la dispozitie o mare varietate de instrumente, dupa o vreme obisnuim sa folosim mult mai frecvent numai o parte dintre acestea, pe cele preferate sau pe cele care ne-au fost la indemana. Uitam astfel sa alegem pentru fiecare situatie specifica acele instrumente care se potrivesc cel mai bine. Si chiar daca alegem corect instrumentul, nu intotdeauna verificam daca acesta este pregatit pentru a face ceea ce avem nevoie. [...] Pregatirea este vitala, iar imaginatia, metaforele si intrebarile sunt aliatii nostri cei mai buni atunci cand vine vremea sa decidem ce ne dorim si cum vrem sa ajungem acolo. - Dan Hulea (fragment din Introducere)

Pe aceeași temă