Scrisori Vol. 2 - Dinu Lipatti

Scrisori Vol. 2 - Dinu Lipatti

Descriere

Scrisori Vol.II - Dinu Lipatti Centenarul "Lipatti" ne-a dat ocazia, in acest an, de a ne apropia mai mult de viata, de arta sau de personalitatea celui mai insemnat pianist roman. Cunosteam bine, in ultima vreme, inregistrarile sale, devenite celebre in lumea intreaga, ascultasem multe din compozitiile sale, adanc ancorate in sufletul muzicii romanesti, dar nu stiam in fond cat de mult a putut Dinu Lipatti, in scurta sa existenta, sa comunice cu semenii sai, fie din tara, din familie sau strainatate, fie din viata de toate zilele si mai ales din cea muzicala, intr-un secol in care corespondenta scrisa putea apropia mai mult oamenii decat in epoca actuala, atat de avansata tehnic... Lipatti insusi recunostea interesul sau pentru corespondenta si preciza chiar, intr-o epistola, ca, in general, scria 4-5 scrisori pe zi ! De mana sau la masina de scris, in romaneste sau in frantuzeste, corespondenta, mai libera fata de familie si colegii sau prietenii apropiati, mai retinuta si politicoasa fata de profesorii sai, adesea cu mult umor, pune in evidenta un caracter deschis, sincer, optimist, intelegator si doritor de a aprecia si indruma, fara a-si impune neaparat punctul de vedere. O mare sensibilitate se resimte in scrisorile sale, in ciuda unui stil rational, ponderat, iar umorul este adesea indreptat catre sine insusi. Asa cum am mai remarcat, optimismul lui Lipatti este permanent si in surprinzator contrast cu tragedia existentei sale. Detaliile privitoare la activitate sunt exprimate cu discretie, adesea autocritic, desi ne dam seama ca el era foarte constient de valoarea sa artistica si umana. Scrisul de mana, cu preponderenta vertical, ordonat, ilustreaza stapanirea de sine, echilibrul, idealul perfectiunii, vointa si importanta acordata fara a exclude o deliberata si sincera deschidere catre cei carora se adreseaza. Foarte interesante sunt aprecierile lui Lipatti asupra vietii artistice la care lua parte, sau asupra unor interpreti si compozitori din epoca sa. Prezentam in volumul de fata corespondenta lui Dinu Lipatti cu cinci mari personalitati muzicale din secolul trecut. - din Prefata

Pe aceeași temă

Dinu Lipatti