Un targ potrivit pentru un duce - Sarah Maclean
Descriere
El este Ducele Ucigaș, acuzat că a omorât-o pe Mara Lowe, cu puțin timp înainte ca aceasta să devină… mama lui vitregă. Incapabil să își aducă aminte ceva legat de noaptea fatidică, Temple a renunțat la înalta societate și de mai bine de doisprezece ani domnește peste lumea rău-famată a Londrei, puternic și bogat, dar fără vreo șansă de a-și recupera statutul pierdut. Până într-o seară, când Mara îi apare în fața ochilor, vie și nevătămată, oferindu-i singurul lucru la care a visat în tot acest timp: iertarea păcatelor. Mara era hotărâtă să își păstreze anonimatul, însă, când fratele ei acumulează datorii serioase la cazinoul exclusivist al lui Temple, ea nu vede altă salvare decât să-i propună acestuia o învoială: să șteargă datoria fratelui ei, iar ea să se reîntoarcă în înalta societate pentru a demonstra tuturor că Temple nu este un ucigaș. Târgul pare corect… până când Temple înțelege că Mara Lowe ascunde mai multe decât s-ar părea la prima vedere. Va avea nevoie de o voință de fier pentru a nu cădea în mrejele acestei femei înnebunitoare ‒ care pare dornică să riște totul de dragul onoarei ‒ și pentru a rezista în fața unei iubiri care ar putea să-l coste mai mult decât propria inimă. „Personaje provocatoare și complexe, aflate pe un drum al reconcilierii și iubirii, într-o poveste seducătoare și emoționantă.“ Kirkus Reviews Sarah MacLean a publicat primul historical romance în 2010, iar de atunci cărțile ei au devenit bestselleruri New York Times, Washington Post și USA Today, fiind traduse în mai mult de 20 de limbi.