Otravurile din Caux. Nestemata scobita (vol. 1) - Susannah Appelbaum

Otravurile din Caux. Nestemata scobita (vol. 1) - Susannah Appelbaum

Descriere

În vârstă de 11 ani, Ivy Manx locuiește în ținutul Caux, al cărui conducător este teribilul Rege Mătrăgună și unde legea tărâmului este „otrăvește sau fii otrăvit“. Fără un degustător de încredere acreditat de Breaslă care să-ți stea mereu aproape, următoarea ta masă ar putea fi și ultima. Chiar mai rău, unchiul mult iubit al fetiței – ultimul farmacopat indecător din Caux – a dispărut fără urmă, lăsând-o pe Ivy cu trusa lui cu leacuri secrete, cu o cioară zgomotoasă pe nume Hâș și cu un degustător nepriceput și mârșav, cu înclinație pentru picoteală. Nu mai e timp de pierdut! Ivy trebuie să-și pună în aplicare teribilul plan! Împreună cu un tânăr degustător pe nume Rowan – aflat pe fugă după otrăvirea accidentală a douăzeci dintre gărzile regelui –, fata pornește în căutarea unchiului ei. În aceste vremuri dominate de corupție și de uneltiri – în acest, până nu demult, minunat loc străvechi –, cei doi copii, deveniți acum dușmanii întregului regat, au un sprijin de nădejde. Dar ce vor oare urmăritorii lor? Să fie nestemata de-o inegalabilă frumusețe ce pare – deși asta este practic imposibil – a fi scobită? Sau o fi elixirul pe care ea însăși l-a creat și care are misterioase puteri vindecătoare? Sau oare poate fi vorba despre Ivy însăși? Spusă pe un ton ușor ironic și de o prospețime irezistibilă, primul volum al trilogiei „Otrăvurile din Caux“, Nestemata Scobită este o uimitoare poveste despre ierburi și magie, degustători și otrăvuri.

Pe aceeași temă

Susannah Appelbaum

Susannah Appelbaum