Totul pentru tine - Mary Carter
Descriere
Bailey Jordan isi iubeste sotul, Brad, de cand aveau amandoi zece ani. L-a urmat in toate aventurile, de la infiintarea unui mic magazin in Seattle pana la cafeneaua din Colorado si magazinul de placi de surfing din Santa Monica, si a indurat fiecare esec cu stoicism. Acum insa e randul ei sa se afirme: are o cariera de succes in domeniul imobiliar in Manhattan si este pregatita sa aiba un copil – pana in momentul in care, din cauza unui accident, sotul ei intra in coma. Clipele petrecute intre viata si moarte l-au schimbat radical pe Brad. Cumpara un far pe fluviul Hudson, intentionand sa-l transforme intr-o pensiune, iar Bailey, fericita sa-l aiba din nou alaturi, ii acorda tot sprijinul. Farul este superb, insa dificultatile – renovarea, transportul proviziilor cu barca, relatiile complicate cu localnicii si oaspetii – sunt enorme. Si de parca nu ar fi fost de ajuns, Bailey descopera existenta unui secret din trecutul lui Brad care o face sa se indoiasca de sotul ei, de casnicia ei si de cat de departe poate merge ca sa le pastreze.