Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 - Ciprian Macesaru

Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 - Ciprian Macesaru

Descriere

Tot slefuindu-si fiinta la trepidatiile estetismului si proiectandu-si in cinematograful interior geografii si referinte culturale cand fabuloase, cand notate cu acribie narcisiaca, personajul jurnalului ajunge sa se invecineze simultan cu diarismul lui Radu Petrescu si Adrian Marino, ceea ce constituie o polaritate paradoxala, dar care asigura pitorescul acestui spectacol. De altfel, atunci cand da verdicte muzicale dovedeste afinitati cu sensibilitatea lui Mihail Sebastian sau Mihai Radulescu. Placerea initiativelor culturale in care Ciprian Macesaru este un factor eminamente coagulant il apropie de criterionismul lui Petru Comarnescu, iar dezinvoltura cu care trece de la numele mari ale clasicismului pana la cel mai nou poet debutant il invecineaza cu nonsalanta stralucitoare a lui N. Steinhardt, singurul nostru eseist care putea ajunge intr‑o singura fraza de la Cervantes la Orson Welles, pana la Mariana Marin, fara sa irite pe nimeni. - Dan C. Mihailescu Ciprian Macesaru (n. 1976) a debutat in 2007 cu volumele Cantecul greierilor de sub calea ferata (poeme) si Dialoguri in oglinda (interviuri), aparute la Editura Curtea Veche. Au urmat: Focul din tampla (jurnal cultural) (Editura Brumar, 2010), mai multe volume de versuri, doua microromane inrudite, Superhero (Editura Cartea Romaneasca, 2012) si Portbagaj (Editura Trei, 2014), iar in 2016, romanul Trecutul e intotdeauna cu un pas inaintea ta, Editura Cartea Romaneasca. In 2018 a publicat Si se facu intuneric (povestiri), Editura Next Page. Foarte citite au fost si volumele: Despre nerabdarea de a fi rabdator, Dan C. Mihailescu si Ciprian Macesaru in dialog epistolar, Editura Humanitas, 2014 si Trei sute de ceausesti liliputani (in colaborare cu Vladimir Tismaneanu si Mihail Cosuletu), Editura Humanitas, 2016.   A performat si ca scriitor si ilustrator pentru copii, publicand Super! Sunt un gandac! (Editura Humanitas, 2015).   A fost inclus cu proza si poezie in mai multe antologii, dintre care, cele mai recente sunt: #Rezist! Poezia, Editura Paralela 45, 2017; Tu, inainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, Editura Paralela 45, 2018.

Pe aceeași temă

Ciprian Macesaru