Filiera Greceasca editia a IV-a - Bogdan Hrib

Filiera Greceasca editia a IV-a - Bogdan Hrib

Autor
Editura
An publicare
2015
Nr. Pagini
154
ISBN
9786067490527

Descriere

     Stelian Munteanu este in concediu in Grecia. Un concediu in singuratate, trist si plictisitor. Apoi, brusc, o pana de curent si un telefon neasteptat in dimineata urmatoare. O crima! Un roman este suspectul numarul 1. Si tu esti cel mai aproape! a zis comisarul sef, vorbind la telefon din biroul sau de la Bucuresti. Un jurnalist reciclat. Un suspect cu un cumnat bogat si multe relatii in lumea politica. Un politist grec obosit si usor miop. O dansatoare din Kiev cu un iubit gelos si violent. Blanuri scumpe care ascund mistere. Elicoptere, iahturi de lux si masini in viteza. Un consilier rus, fost KGB, care le stie pe toate. Un inspector din Paris si o profesoara din Salonic. Avocati, neveste si multi politisti...     Cine este asasinul? Care este mobilul? Ce se ascunde in trecutul fiecaruia? Cine va trage primul?            Fragment:       “Strazile din Skiatos sunt inguste. Mostenirea venetiana. Rufe intinse la uscat de-a latul strazilor, la nivelul etajului unu si ghivece cu muscate. Jalnicul motor in doi timpi al motocicletei face un zgomot infernal. Misa Puskin este un pic crispat si sub mustata de pescar grec au aparut broboane de sudoare.     Dar drumul in panta nu este lung si ajunge cu bine la adapost, o casa alba aproape de varful colinei. Obloanele sunt batute in cuie si cladirea pare parasita. Galia, cu sapca pe ochi, nu s-a trezit. Deschide poarta si intra cu motocicleta. Descuie casa. Se intoarce si ridica, opintindu-se putin, tanara femeie. Intra inauntru si o asaza pe o canapea. Iese din nou si ascunde motocicleta sub o prelata cojita si decolorata. Reintra si incuie usa.     Interiorul pare la prima vedere la fel de vechi si neingrijit, dar in bucatarie troneaza un frigider enorm foarte nou care zumzaie in surdina. Alaturi un cuptor cu microunde si o plita electrica. O combina audio. Un amestec ciudat de vechituri prafuite si obiecte extrem de moderne. Temperatura este placuta, aerul conditionat o mentine la 18°C. Se intoarce la Galia, o asaza mai comod si ii potriveste capul pe o perna moale. Scoate din frigider o sticla de vin. Un Riesling alb de Africa de Sud. Sticla este rece si se abureste la contactul cu aerul incaperii. Scoate un tirbuson obosit, dintr-un sertar, pregateste un pahar de cristal ce fusese ascuns langa altele in bufet. Scoate dopul si aduce din camera de zi o geanta din care extrage un laptop, deschide si toarna vinul in pahar. Incet. Il umple doar doua treimi. Cupleaza computerul la internet si soarbe prima gura din vinul rece. Acceseaza un site. O fereastra se deschide. Tasteaza cu o singura mana, in timp ce bea cu inghitituri mici lichidul auriu. Am nevoie de un transfer. Skiatos. 7 ore. Confirmati. Apoi isi mai toarna un pahar si se relaxeaza.”

Pe aceeași temă

Bogdan Hrib