Socul tiranilor - Boguslaw Woloszanski
Descriere
Au ramas multe incertitudini privind adevarul despre ceea ce s-a intamplat pe frontul de Est in timpul luptelor dintre armatele lui Hitler si Stalin Ordonand trupelor sale sa-i atace pe sovietici, Hitler l-a devansat cu cateva saptamani sau luni pe Stalin, care si el se pregatea sa-si agreseze aliatul? S-ar fi putut intampla ca la aflarea acestei vesti sa decida capitularea si sa fuga din Moscova? Oare membrii Biroului Politic s-au dus la vila de langa Moscova, unde se refugiase Stalin, spre a-l aduce inapoi sau pentru a-l aresta? Cat de departe au mers negocierile sovieto-germane pentru incetarea ostilitatilor? De ce Roosevelt si Churchill au hotarat sa-l sprijine pe Stalin, desi erau constienti ca o asemenea strategie s-ar fi putut intoarce impotriva lor? Sunt cateva dintre intrebarile la care autorul, bazat pe numeroase documente devenite accesibile dupa caderea comunismului, ofera raspunsuri fara echivoc. Stalin va fi castigatorul acestei sangeroase confruntari, iar victoria lui va afecta grav destinul multor popoare europene timp de aproape jumatate de secol. O carte extrem de interesanta scrisa intr-o maniera deosebita, ce permite cititorilor sa asiste, ca si cum ar fi martori directi la tragicele evenimente care au avut loc in timpul acestui veritabil soc al tiranilor.