Contele de Monte Cristo, 2 volume- Alexandre Dumas

Descriere

Romanul prezinta viata si aventurile unui tanar marinar, Edmond Dante"s, care fiind banuit ca ar fi spion pentru Napoleon Bonaparte, este inchis pe nedrept intr-una dintre cele mai temute temnite ale vremii, Castelul If. In timpul celor 14 ani petrecuti dupa gratii, Edmond se imprieteneste cu un batran intelept, Faria, care il invata pe tanarul marinar tot ce stia: matematica, istorie si cateva limbi straine. Acesta ii povesteste lui Edmond despre comoara sa de pe insula Monte Cristo si ii spune ca i-o lasa mostenire, daca va reusi sa evadeze. Dupa salvare, Edmond isi insuseste nu doar averea batranului, dar si numele insulei Monte Cristo si pune la cale un plan de razbunare ce-i vizeaza pe toti cei ce i-au fost dusmani. Armele sale nu sunt doar bogatia si noul si misteriosul nume, ci si intelepciunea si tenacitatea. Contele de Monte-Cristo este deseori trecut printre cele mai bune zece romane ale tuturor  timpurilor. [...] Portretul psihologic al razbunarii fascineaza si respinge in acelasi timp. Personajul Monte-Cristo nu starneste simpatii, totusi, cumva, actiunile sale sunt justificate. Este aproape un erou mitologic. Aura sa supranaturala creeaza o poveste de aventuri careia cu greu ii poti rezista. - University of Harvard Fragment: “DANTES, NAUCIT, APROAPE SUFOCAT, avu totusi prezenta de spirit sa-si tina respiratia si, fiindca mana sa dreapta, dupa cum am mai spus, gata pregatita pentru orice s-ar fi putut intampla, inca mai tinea cutitul, spinteca rapid sacul si isi elibera bratul, apoi capul. Insa, in ciuda eforturilor de a ridica ghiuleaua, simti ca era tarat mai departe in adanc. Atunci, se ghemui, cautand sfoara care ii lega picioarele si, cu o sfortare iesita din comun, o reteza chiar in momentul in care se sufoca. Apoi, dand cu putere din picioare, urca nestingherit la suprafata, in vreme ce ghiuleaua duse in strafundurile nestiute ale marii panza grosolana de sac, care ratase prilejul de a-i deveni giulgiu. Dantes nu ramase la suprafata decat doar cat sa ia cateva guri de aer si se scufunda din nou, caci primul lucru pe care trebuia sa-l faca era sa se fereasca de a fi vazut. Cand iesi pentru a doua oara la aer, se afla deja la cel putin cincizeci de pasi distanta de locul unde cazuse. Vazu deasupra capului sau o bolta intunecata, prevestind furtuna, pe sub care vantul matura cativa nori grabiti, descoperind, din cand in cand un mic petic de cer azuriu, luminat de cate o stea. In fata lui se desfasura intinderea de apa ca smoala, care vuia si ale carei valuri incepusera sa se involbureze ca inainte de furtuna, in vreme ce, in spatele lui, mai negru decat marea, mai negru decat cerul, se inalta, ca o fantoma amenintatoare, castelul If, uriasul de granit, al carui pinten sumbru parea un brat intins pentru a-si reinhata prada. Pe cea mai inalta stanca zari un felinar conturand doua umbre. I se paru ca aceste doua umbre stateau aplecate, cercetand nelinistite fata marii. Intr-adevar, neobisnuitii gropari trebuie sa fi auzit strigatul pe care il scosese in cadere.”