Libertate si egalitate - Raymond Aron
Descriere
Din Cuprins: ◊ Libertate si egalitate ◊ Libertatile in democratiile liberale ◊ Constiinta libertatii si reprezentarea unei societati bune ◊ Mize filozofice si experiente de libertate ◊ Refuzul total al societatii ca un nou mod de gandire ◊ Libertatea politica si libertatea filozofica ◊ Fericita exceptie a societatilor libere Pe 4 aprilie 1978, Raymond Aron a tinut la "College de France" ultimul sau curs dintr-o lunga cariera de profesor si persoana publica. El analizeaza aici viitorul democratiilor liberale, care par sa se orienteze spre cea mai buna armonizare posibila intre idealurile de libertate si de egalitate. Raymond Aron isi dezvaluie cu aceasta ocazie nelinistea civica care nu l-a parasit niciodata. Fragment din cartea "Libertate si egalitate" de Raymond Aron "Libertatile politice pot fi rezumate in trei cuvinte: a vota, a protesta, a se aduna. Si aici inca o data putem sa spunem ca ne bucuram acceptabil de aceste libertati politice. In cea de-a treia categorie sunt libertatile sociale, pe care le numim adeseori drepturi sociale, dar cred ca putem la fel de bine sa le numim libertati sociale. As spune ca libertatile sociale sunt cele de care se bucura majoritatea, sau, daca acest lucru este posibil chiar totalitatea populatiei, datorita propriilor mijloace sau datorita mijloacelor specifice pe care Statul le furnizeaza celor care au nevoie de ele: prima intentie de securitate sociala era de a dea tuturor mijloacele materiale de a exercita anumite libertati, cum ar fi libertatea de a primi ingrijiri medicale, sau libertatea de a se instrui. In aceasta categorie a libertatilor sociale, exista o sub-categorie: libertatea gruparilor. Fie ca este vorba despre actiunea revendicativa a sindicatelor, despre serviciile acordate de comitetele din intreprindere, obiectivul este, pe langa ameliorarea conditiilor salariatilor si diminuarea puterii absolute a conducerii intreprinderii si introducerea in viata intreprinderii a ceva ce ar fi cat mai aproape de aspiratiile democratiei. Dupa cum am mai spus (de mai multe ori), una dintre contradictiile fundamentale ale societatilor noastre este aceea ca viata profesionala nu este organizata dupa principiile democratice. De aceea libertatile gruparilor, sindicatelor sau comitetelor din intreprinderi atenueaza sau indulcesc ierarhia autoritara care exista in marile intreprinderi. Libertatea sindicatelor, adica libertatea indivizilor de a se grupa in sindicate, duce firesc catre o rivalitate de putere intre conducere si cei ce reprezinta pe angajati. "