Learning Democracy And Market Economy In Post-Communist Romania - Claudiu D. Tufis
Descriere
Volumul (publicat in limba engleza) analizeaza schimbarea culturii politice in Romania, de la inceputul tranzitiei pana in momentul acceptarii Romaniei in Uniunea Europeana, folosind date care acopera o perioada de 17 ani si care permit identificarea modelelor de cultura politica si explicarea evolutiei acestora. Studiul contribuie la literatura de specialitate pe multiple dimensiuni. In primul rand, daca studiile anterioare au analizat diverse cazuri la un singur moment in timp, acest volum adauga dimensiunea temporala modului in care intelegem cultura politica in fostele tari comuniste. In al doilea rand, spre deosebire de majoritatea studiilor existente, in acest volum schimbarea culturii politice este urmarita de-a lungul intregului proces de tranzitie, indicand daca exista relatii intre diferite componente ale culturii politice valide pe perioada intregii tranzitii sau daca acestea sunt dependente de context, caracterizand doar anumite etape ale procesului de tranzitie. Nu in ultimul rand, desi Romania este o tara rar studiata, analistii aplecandu-se, mai degraba, asupra povestilor de succes din regiune sau asupra tarilor cu importanta strategica mare, trebuie reamintit ca Romania este un caz reprezentativ pentru grupul tarilor cu o tranzitie intarziata si problematica, astfel incat studiul de fata contribuie la intelegerea tranzitiilor dificile din Estul Europei. Editie in limba engleza