Sub semnul paradoxului cotidian - Daniel Sandru

Descriere

Din cuprins: ◊ Despre teapa ca practica sociala; ◊ Sarmaluta moldoveneasca fata cu NATO; ◊ Vacanta cu Elena Udrea; ◊ Presa si mediul politic in campania electorala; ◊ Tovarase Iliescu, jos palarioara!; ◊ Candidatii unui "popor de oieri"; ◊ Mitul electoratului "de elita"; ◊ Canonul fundamentalismului politic la romani; ◊ Intelectualii publici, intre "tradare" si "opiu"; ◊ Construc­tia dreptei, o dulce iluzie intelectuala; ◊ Ideologia, capcana lui Marx si epoca noastra Cartea de fata (...) este o “colectie” de articole, publicate de autor in ultimii trei patru ani in ziare si reviste sau pe blogul personal. O colectie, un puzzle care reuseste o excelenta “analiza spectrala” a zilelor noastre. (...) Daniel Sandru isi imparte “materia” in trei sectiuni: Paradoxuri sociale, Paradoxuri politico­electorale si Paradoxuri intelectuale, insa impartirea nu e dogmatica, se refera la dominanta avuta in vedere, pentru simplul si bunul motiv ca nici in realitatea supusa analizelor sale lucrurile nu sunt atat de impartite, de vreme ce, de pilda, societatea e “modelata” de jocul politic si electoral, iar intelectualii au caderea – si mai mult sau mai putin competenta! – sa se aplece cu interes asupra celor ce se petrec in lumea din jurul lor. Incercand si ei sa “modeleze” sau macar sa inteleaga si sa aplice corectiile pe care le socotesc necesare. Ca, macar uneori, dau cu oistea in gard – si Daniel Sandru pune in lumina si aceste cazuri – printr­o respingere nenuantata sau prin imbratisarea afectiva, deloc intelectuala, a unor cauze pierdute, e alta poveste! In fond, liberul arbitru inseamna si dreptul la eroare. Nu inseamna insa si dreptul la minciuna, fie si daca e vorba de auto­mistificare. Iata, ajungem din nou la Ionesco! (Liviu Antonesei) Un volum ilustrat cu fotografii de Doru Halip Fragment din cartea "Sub semnul paradoxului cotidian" de Daniel Sandru "Trei mioritici si-un pasalac E, de departe, cel mai vocal, masculul alfa al grupului. E privit cu admiratie de toti ceilalti, el da tonul inca din avion. Ora somnoroasa nu-1 impiedica, dimpotriva, si noaptea se retrage in haul universului, lasand loc unui rasarit ce mangaie coasta europeana a Turciei. Jos, la autocar, decide rapid, cu simt de raspundere, unde se depun bagajele, cum se-ocupa locurile si cand trebuie sa se plece. Nu se lasa-nduplecat nici de agitatia tinerei moldovence de la agentie, nici de pornirea motorului de catre sofer. E sarcina lui sa se-asigure ca lucrurile se-ntampla asa cum si-a propus: „Mimi, e toti?". Consoarta arunca o privire blanda si cuprinde interiorul masinii in diametru. „E" toti din grup, plus cativa care „nu-i de-ai nostri". Partea finala o simt din privirea superioara ce ma tintuieste pret de-o secunda. Masculul alfa trage, dintr-un fum, jumatatea de tigara ramasa, dupa care da chistocului un bobarnac, urca si spune, linistit de sentimentul lucrului bine facut: „Atunci, putem pleca!". Si plecam, cu o intarziere de douazeci de minute. *** Agatat de balustrada balconului intr-un balans ce-ar putea da palpitatii celor cu naturelul simtitor, mioriticul se zgaieste curios spre terasa camerei de-alaturi. Cum niciun semn nu-1 convinge ca acolo s-ar misca ceva, in afara de aerul pe care balansul sau il deranjeaza, striga spre-ntrebare: „Veciiineee! Mergem?". Urletul urca si-apoi se prabuseste cu greutatea unei tone spre linistea gradinii de vara de la parter, tulburand, mai intai, cristalinul apei din fantana arteziana. De sub umbrelele de la mese, cateva capete, tulburate si ele, se itesc timid. De dupa draperia ce apara camera alaturata de soarele ucigator al Antalyei, vocea vecinului nu intarzie sa-si trimita undele: „Acusica! Decat sa-1 pregatim pe-asta micu"! Ne vedem la lift!". Chiar daca e vorba de un hotel de cinci stele si nu ti-ai putea imagina asa ceva, in fiecare camera exista telefon. "