Intrari in labirint - Christian Craciun

Descriere

    "Adolescentului de azi ii va fi, desigur, foarte greu sa priceapa libertatea, deschiderea sufleteasca, forta de absorbtie culturala, intensitatea trairii si fervorile de tot felul, solidaritatea intru altruism si, mai ales, frenezia resincronizarii cu valorile Occidentului – caracteristici esentiale pentru formarea tinarului intelectual roman de la sfirsitul anilor saizeci. Am fost patru ani coleg de grupa cu Christian Craciun la Facultatea de limba si literatura romana a Universitatii Bucuresti (1972-1976), am impartasit aceleasi idealuri si bibliografii, am batut aceiasi cimpi, am fugit dupa aceiasi cai verzi pe pereti si am practicat cu egala patima aceleasi metode ale evadarii pe verticala. El a ramas cu entuziasmele si, mai ales, cu toata puritatea de atunci, cu un soi de asumare christica (daca mi se ingaduie formula) a lumii si a culturii... Christian Craciun este un om al daruirii, al jertfei de sine si nicidecum un „simplu” profesor. O profunda natura catalitica, dupa vorba lui Blaga, pentru care suprema valoare morala a omului este smerenia: a-ti pleca grumazul in fata Celuilalt, spre a-l face vizibil pe acela, in dauna fiintei tale – iata lectia (kenoza) lui. Cind un om ca el se intreaba, pur si simplu, daca exista o cultura romaneasca postbelica, poti sa fii sigur ca o face nu doar cu o desavirsita buna credinta, ci si cu acel soi de patos responsabil care lipseste majoritatii „intelighentiei” dimbovitene. Christian Craciun ramine un om – „piinea lui Dumnezeu”. Primeasca bietul, dar sincerul, omagiu al unui dracusor de carnaval! Drept pentru care semnez, Dan C. MIHAILESCU"     CUPRINS: • Prefata la editia a III-a • Prefata     • Cuvinte fericite (Dan C. Mihailescu) • Falsa prefata, false intrari     • Adaos la haos • Intrari in labirint • Postfata     • „Corpuri radioactive, cuvintele...” (Mircea Muthu)      Fragment din volum:       “Un scenariu... Cineva urmareste Crucificarea printr-un binoclu militar. Spatiul rotund al celor doua lentile cuprinde micul grup, nu mai mult de doua zeci de persoane, doar siluete, nu se distinge nici un chip, nici un detaliu nu trebuie subliniat; peste cruce imaginea trece indiferenta, fara a-i preciza cumva vreo dimensiune simbolica. Incepe sa ploua peste aceasta imagine, se vad prin lentile picaturile mari, blinde, scurgindu-se alene. Imaginea se abureste usor, dar dincolo, peste micul grup de oameni care urca dealul, nu ploua. E o lumina normala. Binoclul se misca usor, insistind acum asupra picioarelor. Se disting lesne, dupa incaltari sau talpi desculte, Patimitorul, soldatii, ceilalti care formeaza suita traditional evanghelica. Imaginea, tenace de asta data, trebuie sa caracterizeze personajele in intima lor relatie cu Pamintul. Si nu trebuie uitata nici o clipa distanta de la care este observata scena. Imaginea continua sa fie usor aburita de ploaie, desi la locul supliciului e soare. Deodata, chiar din fata binoclului, acoperind un moment cimpul vizual, se desprinde o mare pasare alba, neidentificabila zoologic, planind lent, cu largi filfiiri de aripa, spre grupul de oameni care, acum se vede, au ajuns aproape de virful dealului. Pasarea pare sa fi luat cu ea ploaia caci, cu fiecare miscare a aripilor, perdele usoare de stropi, in falduri de curcubee, i se desprind marcindu-i traiectoria zborului. Pe masura ce pasarea se indeparteaza, imaginea isi pierde conturul de binoclu, devine „normala". Asa ne dam seama ca pasarea e uriasa, incit umbreste in planarea ei tot sirul de oameni. Se opresc o clipa cu totii, privesc in sus fara mirare, chiar si Cel Ce Duce Crucea. Inca n-au chip. Sint in continuare doar siluete. Se aude tunetul rostogolit al furtunii, nimic prelucrat, un tunet obisnuit si departat de furtuna de vara, dar fara fulger inca."