Guyton and Hall. Tratat de fiziologie a omului - John E. Hall Editia a XIII-a
Descriere
Editia a 13-a Guyton & Hall Tratat de Fiziologie a Omului isi continua traditia indelungata de prezentare a conceptelor fundamentale ale fiziologiei unificate in cel mai popular tratat de fiziologie medicala al lumii. Spre deosebire de alte tratate de fiziologie, acest ghid concis si cuprinzator are un singur autor, conferind textului consistenta, si este centrat pe un continut relevant pentru studentii in anii preclinici si clinici. Textul detaliat este insotit de ilustratii cu rol didactic ce reflecta si sumarizeaza conceptele cheie din fiziologie si fiziopatologie. • Paragrafele scrise cu font mare subliniaza informatia cheie despre modul in care organismul trebuie sa iti mentina homeostazia pentru a-si pastra starea de sanatate, iar exemplele sunt redactate cu font mai mic si incadrate in casete pe un fond de culoare albastru deschis • Plansele si tabelele redau procesele cheie descrise in text • Tabelele pentru referinte rapide cuprind valori de laborator standard • Numar mare de ilustratii, corelatii clinice si mecanisme celulare si moleculare importante pentru medicina clinica Colectiv redactional: Prof dr. Nicolae D. Ceamitru, Prof. dr. Dumitru Ferechide, Prof. dr. Simona Clichici, Prof. dr. Gabriela Adriana Filip, Prof. dr. Soimita Suciu, Sef lucrari dr. Cezar Login, Sef lucrari dr. Lupusoru Mircea Ovidiu Denis, Sef lucrari dr. Daniela Rodica Mitrea, As. univ. dr. Lupusoru Gabriela Elena, dr. Mihalcea Razvan Prima editie a Tratatului de Fiziologie a Omului a fost scrisa de Arthur C. Guyton cu aproape 60 de ani in urma. Spre deosebire de majoritatea tratatelor medicale, care au de obicei peste 20 de autori, primele opt editii ale Tratatului de Fiziologie a Omului au fost scrise integral de Dr. Guyton, iar timp de aproape 40 de ani fiecare editie noua a fost publicata fara a exista intarzieri. Unul dintre principalele motive ale succesului fara precedent al cartii a fost capacitatea extraordinara a autorului de a explica principii complexe de fiziologie intr-un limbaj usor de inteles de catre studenti. Autorul a urmarit instruirea in domeniul fiziologiei a studentilor si nu impresionarea colegilor de specialitate. [...] In aceasta editie a Tratatului de Fiziologie a Omului scopul este acelasi ca si la editiile anterioare - de a explica, intr-un limbaj usor de inteles de catre studenti, modul in care diferitele celule, tesuturi si organe ale corpului uman functioneaza impreuna pentru a mentine viabilitatea organismului. Tratatul de Fiziologie a Omului nu se doreste a fi un compendiu al celor mai recente progrese in fiziologie. Este o carte care a fost scrisa astfel incat sa continue traditia de a se adresa studentilor. Volumul se concentreaza pe principiile de baza ale fiziologiei, necesare pentru o cariera in profesiunile medicale - in medicina, stomatologie si asistenta medicala - dar si pentru studii postuniversitare in biologie si stiinte medicale. Tratatul este de asemenea util medicilor si tuturor celor ce lucreaza in domeniul sanitar care doresc sa isi reactualizeze principiile fundamentale necesare intelegerii fiziopatologiei bolilor. [...] unul dintre scopurile acestui tratat este de a pune accentul pe eficacitatea mecanismelor homeostatice ale organismului, precum si de a prezenta modificarile acestora in diferitele stari patologice. Un alt obiectiv a fost acela de a fi cat mai exact in prezentarea ideilor. [...] Trebuie explicate pe scurt cateva particularitati ale editiei a 13-a. Desi numeroase capitole au fost revizuite pentru a include principii noi de fiziologie, lungimea textului a fost monitorizata indeaproape pentru a limita dimensiunile cartii, astfel incat aceasta sa poate fi utilizata usor in cadrul cursurilor de fiziologie pentru studentii la medicina si pentru specialistii din domeniul sanitar. Multe dintre figuri au fost redesenate si sunt acum in policromie. Referintele au fost alese tinand cont in primul rand de prezentarea principiilor de fiziologie, de calitatea propriilor referinte si de accesibilitate. - John E. Hall