Turnul coltei- intre vreme si vesnicie - Emil Ratiu

Descriere

La fel ca si precedentele romane ale lui Emil Ratiu – reactualizari ale marilor noastre mituri – romanul Turnul coltei... are o tema majora, anume existenta problematica a omului ca fiinta situata intre timp si eternitate, intre clipa si vesnicie. Dilema majora a vietii este indoita fata a realitatii, perceputa prin simturi ca eterna trecere si fragmentare in lucruri, in timp ce prin cuget – prin filosofia eleata a lui Parmenide, Pitagora, Platon si a altora – ea este unitate vesnica a Fiintei, trecerea fiind doar o iluzie a simturilor noastre. Omul este prins la mijloc, intre vreme si vesnicie, o soarta putin de invidiat... Aceasta existenta a omului intre clipa si vesnicie, in permanenta confruntare cu eternitatea, este nodul central al ontologiei, reflectata in romanul de fata prin eroii acestuia, incepand cu dascalul de la Academia de la Sfantul Sava, Mihai Ciubotel, cu ipostazele sale, adevarate avataruri, care sintetizeaza contrariile, ajungand pana in timpurile noastre (secolul XXI), definite ale neo-fanariotismului si ale supuseniei servile la noi centre de putere. Romanul strabate prin eroii sai trei sute de ani de istorie, de la Sfantul Martir Constantin Brancoveanu la Eminescu pana in vremurile noastre, incheindu-se cu optimism si marturisind, in ciuda tuturor greutatilor, credinta in victoria finala a luminii si adevarului neamului romanesc. Fragment din cartea "Turnul coltei- intre vreme si vesnicie" de Emil Ratiu: "Si dascalul Mihai se pregati, la fel ca toata suflarea din jur, de Pasti. Trebuia sa se curete in suflet si in gand de toata. imaciunea (murdaria). in acea noapte ar fi mers la slujba Prohodului Domnului, Cobori din turn si iesi pe poarta zidului de incinta a bisericii si o lua la vale in jos, trecand de coltul cu Ulita blanarilor, pe langa Hanul lui Zamfir, si apoi dupa biserica si turnul Baratiei, pe langa biserica ctitorita de cel care pana cu putine zile inainte fusese Domn al Tarii Romanesti, Sfantul Gheorghe cel Nou; trecand de biserica sfantului Ilie, ajunse in apropierea palatului mare al lui Toma Cantacuzino, aproape de Dambovita. Aici se opri, ascultand clipocitul apei si privind stelele care se aprinsesera ca niste faclii, deasupra dealului Mitropoliei, o lua, pe malul apei, in care invierea firii se vestea prin cantecul de dragoste al brotaceilor si verdele salciilor de pe malul intunecat, apoi trecu podul de la casa beizadelelor cladita de Serban Voda Cantacuzino, si se indrepta urcand dealul, catre manastirea Radu Voda. De ce aceasta impodobire de viata, ca o nunta a Firii, se intreba, in ziva cand Domnul este osandit si rastignit? Nu era aceasta si I,aina sa? Gandi tot atunci. Apuca pe drurnul ce se departa de dealul Mitropoliei, pe langa crucea pusa acolo unde sei-menii ucisesera pe Papa Brancoveanu, si se indrepta catre bisericuta lui Bucur Ciobanul. Ajunse la dealul pe care se inalta manastirea lui Radu Voda. Cu inima batand tare de taina ce purta nestiut in sine, urca dealul si ajunse la biserica de unde se vedea jos tot orasul, pe care-l privi, acum cuprins ca de o furtuna ce se dezlantuia deodata in inima sa. Caci era un sentiment neobicinuit, asemeni izbucnirii primaverii in aceasta zi de doliu... Doamne..."