Drumul meu spre Damasc - Eloy Torres Roman

Descriere

Un tanar militant de stanga din Venezuela are marea sansa de a obtine o bursa de studii in Romania. Este anul 1978, anul in care Romania intra pe un drum cu sens unic, drumul dezastrului economic si al conflictului social, provocat de masurile de austeritate de o asprime fara precedent, luate de regimul politic al lui Nicolae Ceausescu. Experienta, cu totul neasteptata, pentru un tanar idealist, iluzionat de romantismul activitatii sale semi-legale sau chiar ilegale desfasurate impotriva unei alte dictaturi, cea din tara sa, este in acelasi timp fascinanta si traumatizanta. Tanarul student de la Cluj descopera o Romanie sfasiata de contradictii, un mediu academic de cea mai buna calitate, un grup de intelectuali, aproape de aceeasi generatie, animati de idei generoase si idealuri romantice, dar prinsi in menghina unor comandamente si restrictii care nu au nimic in comun cu aceste idei si idealuri. Povestea convertirii la realitate si la recunoasterea adevarului – acesta este drumul Damascului pe care il parcurge tanarul militant de stanga din Venezuela in Romania comunista a anilor ‘80. O carte semi-fictiune, cu observatii acute si cu dragoste fata de tara in care s-a format ca intelectual. Astazi, autorul este unul din liderii miscarii democratice de opozitie din tara sa, profesor universitar si un cunoscut comentator politic in presa scrisa si la televiziune. Fragment din cartea "Drumul meu spre Damasc" de Eloy Torres Roman: "Am iesit din gara. Eu, ca un magarus ncarcat cu trei valize, in timp ce Margot ducea o geanta mare cu banii si pasapoartele. Dar, cel mai important, amandoi duceam vise in suflet. Foarte hotarati, am luat un taxi cam rablagit. Batea vantul si se simtea frigul. Venise toamna si deschidea calea pentru iarna care isi arata dintii. Ne frecam mainile. Mi-am incalzit degetele si i-am facut semne soferului sa aprinda incalzirea. Acesta, cu o dantura stricata, a zambit larg si a dat drumul caldurii. Caldura se simtea insotita de mirosul de benzina, un dezastru. Dupa cateva ture prin centrul orasului, am ajuns la locul mentionat pe hartia din mainile mele, era adresa caminului studentesc unde locuia Rafael. In imaginatia mea era un fel de comoara pe care urma s-o gasim. Am coborat din taxi, am platit. M-am adresat doamnei de la poarta in franceza. Din fericire, portareasa vorbea putin franceza, a rasfoit un caiet jerpelit cu pagini ingalbenite cu degetele ei cu manusi roase si ne-a indicat pe unde sa urcam. Am urcat singur, Margot a ramas cu valizele in micuta sala de asteptare. Caminul lui Rafael era doar pentru baieti, iar femeile nu puteau intra. Nerozii de-ale comunismului. Am batut la usa camerei 178, unde locuia prietenul si tovarasul meu din copilarie, care se afla in Cluj de doi ani. Usa se deschise si aparu chipul lui Rafael. Cand ma vazu, scoase un strigat de bucurie si ma lua in brate. Apoi am coborat in micul salon si, in sfarsit, a putut s-o cunoasca pe Margot, femeia care imi fura visele. O privi fix si, profitand ca Margot a plecat un moment la toaleta, mi-a strecurat smechereste, cu voce coborata, in limbajul sau caracteristic: - Frate, nu te-am vazut niciodata asa indragostit! Vad ca te-au prins in cursa ochii astia albastri! La intoarcerea lui Margot, se indrepta si puse la punct cateva lucruri: ne sfatui sa ur-cam valizele in camera lui si apoi sa mergem la biroul de la Rectoratul Universitatii. Era o cladire veche, regala, care demonstra rezis-tenta la loviturile timpului."