Excursie la Tindari (editia a 2-a) - Andrea Calogero Camilleri
Descriere
Ancheta porneste cu o crima tripla: un tanar Don Juan care traia pe picior mare, mult peste aparentele sale mijloace de subzistenta, si doi pensionari in varsta, obisnuiti sa stea mai mult incuiati in casa, dar care se hotarasc pe neasteptate sa participe la o excursie de grup la Tindari, promontoriul care tine piept marii, cu „misteriosul teatru antic grecesc si plaja de forma unei maini, cu degetele rosii“. Singura legatura dintre cele doua cazuri pare sa fie faptul ca toti locuiesc in acelasi bloc. insa Montalbano a fost inzestrat cu un dar (blestemat?), acela de a sti sa citeasca semne ce par a avea mai mult de-a face cu stravechile ritualuri magice: il ajuta un batran maslin cu ramurile contorsionate, echipa sa de la comisariat, suedeza Ingrid, o carte de Conrad si un boss mafiot. „Autocontrol? Lipsa de sensibilitate? Nu, fara indoiala ca explicatia era mult mai simpla: diferenta de varsta. El se apropia de cincizeci, in vreme ce Mimi abia trecuse de treizeci. Augello era pregatit sa paseasca in mileniul III, in vreme ce el, Montalbano, n-avea sa se obisnuiasca niciodata cu noile vremuri. Atat si nimic mai mult. Augello stia ca se intra in mod natural intr-o epoca noua, una a crimelor ingrozitoare puse la cale de asasini anonimi, cu site-uri si adrese de internet – sau cum naiba s-o fi numind –, dar fara chip, fara o pereche de ochi si fara o expresie a fetei. Ei bine, da, asa cum spusese si mai devreme, era prea batran pentru meseria asta!“ Fragment din romanul "Excursie la Tindari" de Andrea Camilleri: „Cocotat pe o craca, isi puse o intrebare fundamentala pentru cursul pe care urma sa-l ia ancheta: exista sau nu o legatura intre disparitia celor doi vecchiareddri si asasinarea flacaului care locuia in acelasi bloc cu ei? Ridicandu-si capul ca sa aspire profund fumul de tigara, privirea ii fu atrasa de o creanga care efectua o traiectorie pur si simplu imposibila: unghiuri drepte, curbe stranse, salturi abrupte inainte si inapoi, ba chiar si o portiune ce semana mai degraba cu un calorifer cu trei elementi. - A, nu, nu ma duci de nas, i se adresa Montalbano in soapta, respingand invitatia. Nu, nu era cazul sa treaca la acrobatii mintale: cel mai potrivit era sa puna pe tapet faptele, doar faptele. Toate declaratiile locatarilor blocului din via Cavour 44 - inclusiv a portaresei - concordau pe de-a-ntregul intr-o privinta: nimeni nu-i zarise vreodata pe cei doi varstnici in tovarasia flacaului. Nici chiar urmare a vreunei intersectari intamplatoare, asa cum se poate intampla foarte bine cand, de pilda, astepti liftul. Aveau orare diferite, ritmuri de viata total incompatibile. De altfel, daca era sa stea stramb ca sa judece drept, ce fel de raporturi ar fi putut oare sa existe intre doi babalaci posaci si nesocialbili - ba chiar, spuneau martorii, cu un caracter mizerabil, de vreme ce se fereau sa schimbe vreo vorba cu cineva - si un tinerel abia trecut de douazeci de ani, care-ntorcea paralele cu lopata si prin patul caruia trecea in fiecare noapte cate o alta muiere? Cel mai bine era sa judece cele doua cazuri separat - cel putin pentru moment. Sa considere faptul ca disparutii si mortu" locuiau in aceeasi cladire drept o pura coincidenta. Pentru moment. De altfel - isi spuse -, asa hotarase de la bun inceput, chiar daca nu recunoscuse deschis acest lucru. La urma urmelor, lui Mimi Augello ii daduse sa studieze fisierele gasite in calculatorul lui Nene Sanfilippo, ceea ce insemna implicit si ca-i incredintase ancheta in cazul de crima. De cealalta parte, de sotii Griffo se ocupa el, Montalbano. Alfonso si Margherita Griffo - capabili sa stea inchisi in casa chiar si cate trei-patru zile la rand, asediati de solitudine, fara sa dea nici cel mai mic semn al prezentei lor intre peretii apartamentului un stranut sau o tuse, macar ca si cum ar fi facut o repetitie generala pentru viitoarea lor disparitie. Aceiasi Alfonso si Margherita Griffo care, din cate isi amintea propriul lor fiu, se urnisera o singura data din Vigata, atunci cand il vizitasera pe el, la Messina. Ei bine, acesti Alfonso si Margherita Griffo s-au hotarat brusc intr-o buna zi sa faca o excursie la Tindari. Sa fi fost oare doi preacucernici adoratori ai Madonnei? Da" de unde, de vreme ce nu calcau niciodata pe la biserica! Si totusi au tinut mortis sa mearga in excursie.”
