Nihilismul. Radacina Revolutiei in epoca moderna - ierom. Serafim Rose
Descriere
Nihilismul – credinţa că nu există un Adevăr absolut, că tot adevărul este relativ – este filosofia de bază a secolului al XX-lea. El a devenit atât de răspândit şi de omniprezent în vremurile noastre, a pătruns atât de adânc în minţile şi în inimile tuturor oamenilor din ziua de azi, încât combaterea lui cere un efort supraomenesc. Miezul acestei filosofii a fost exprimat foarte limpede de către Nietzsche în cuvintele: „Dumnezeu a murit, deci omul devine Dumnezeu şi totul este posibil.” Numai Dumnezeul creştin este în acelaşi timp putere deplină şi iubire deplină; numai Dumnezeul creştin, prin iubirea Lui, i‑a făgăduit omului nemurirea şi, prin puterea Lui de a împlini acea făgăduinţă, a pregătit o împărăţie în care oamenii vor trăi în Dumnezeu ca dumnezei, după ce vor fi fost înviaţi din morţi. Adevărul cel mare al creştinismului este că nu există nimicire şi nu există incoerenţă, că tot nihilismul şi absurdismul sunt zadarnice. Trebuie să redevenim creştini. Este zadarnic, de fapt este chiar absurd, să vorbim de reformarea societăţii, de schimbarea cursului istoriei, de ieşirea din epoca absurdităţii, dacă nu îl avem în inimi pe Hristos; iar dacă îl avem, nimic altceva nu mai contează.