In cautarea miraculosului - Osho

In cautarea miraculosului - Osho

Autor
Editura
An publicare
2012
Nr. Pagini
583
ISBN
9789738471917

Descriere

Cartea explică procesele energetice care au loc în timpul evoluţiei spirituale, ce transformări subtile apar în fiinţa celui ce aprofundează practica meditaţiei şi arată prin ce se deosebesc diferitele nivele de iluminare. Este o carte recomandată pentru orice om interesat de esoterism, spiritualitate indiană în general şi de yoga, tantra ori kundalinii în special. Osho, în stilul lui unic, revelează secrete ezoterice despre om şi evoluţia sa spirituală. Cartea a fost publicată pentru prima oara în 1977 sub titlul "Experienţa Mistică" şi este considerată o capodoperă a creaţiei lui Osho. Citate: Cel care e binecuvântat cu beatitudine sau dumnezeire începe să freamăte de dorul de a împărtăşi cu ceilalţi. Aşa cum o floare îşi trimite parfumul atunci când înfloreşte, sau cum un nor îşi revarsă ploaia, sau cum un val năvăleşte către ţărm ca să-l îmbrăţişeze, tot astfel, atunci când cineva găseşte ceva din tărâmul de dincolo, sufletul lui e însetat să-şi răspândească parfumul astfel încât el să ajungă pretutindeni. În noi toţi există un centru prin intermediul căruia e cunoscută dumnezeirea, dar din cauză că forţa vitală nu ajunge în centrul acela, el e în stare latentă, inactiv, adormit. În fiecare dintre noi sunt ascunse posibilităţi infinite. Dar câtă vreme rămânem inconştienţi cu privire la ele, nicio scriptură şi niciun om-zeu nu poate dovedi existenţa lor, indiferent cât de tare ar afirma-o. Şi aşa şi trebuie să fie, pentru că dacă am crede într-un lucru pe care nu-l cunoaştem ar însemna să fim pradă unei pure amăgiri. E mai bine să spunem că nu ştim ce e adevărul. Dar la fel de adevărat e şi că au existat câţiva oameni care au ajuns la cunoaşterea adevărului. Iar alţi câţiva i-au cunoscut pe aceşti oameni şi, drept urmare, viaţa lor s-a schimbat în întregime; ei au văzut florile celeste înflorind în preajma lor. Însă nu putem ajunge la înflorirea aceasta prin simpla închinare la acei oameni.  

Pe aceeași temă

Osho