Sarutul. Trupul la tarmul buzelor - Alain Montandon

Descriere

     Trupul la tarmul buzelor sau taramul paratopic este entelehia spre care evolueaza, inspirat, profesorul Alain Montandon, indata ce, inabusindu-si reflexul metodic de a defini si a clasifica, se lasa el insusi in puterea graiului poruncitor pe care purcede sa-l ilustreze generos, din pagini de aleasa literatura. Caci sarutul nu este un dop de pus pe gura ce vorbeste ci, mai curand, pecetea care atesta implinirea oricaruia dintre gesturile omenesti.     Excursul sau recunoaste, in final, dreptul poetului la ultimul cuvant, acela care vorbeste despre a iubi, a darui, dar mai cu seama despre asteptare, aceasta hrana macra a duhului temator si increzator, deopotriva, in capcanele trupiei. (Iana Maravis)      Fragment din volum:       „Aritmetica si simetrie        Exista o intreaga aritmetica a sarutului, caci a iubi fara a socoti nu merge fara betia numaratorii. Astfel, poetul latin Catul justifica multitudinea sarutarilor prin scurtimea vietii. Multe pretentii se intemeiaza pe un astfel de argument!      Da-mi sarutari o mie, - apoi o suta   Si iar o mie s-apoi iar o suta,   Pe urma alta mie, alta suta!   Cand la sfarsit mai multe mii vom face,   Le-om incurca, sa nu le dam de capat,   Ca nu cumva sa ne deoache-un dusman,   Stiind ce mult ne-am sarutat, iubito!       In afara de luarea in deradere a invidiei celor mai putin bogati, Catul nu ocoleste tema caracterului fugar al placerilor. „Vivamus, mea Lesbia", sa traim, ii spune el iubitei, sa traim in prezent, caci odata venita noaptea fara de sfarsit a mortii, scurta noastra lumina nu va mai reveni nicicand! Este si un apel la carpe diem preamarit de Horatiu in odele sale, la Catul aproape o porunca, imperativa invatatura prefigurand nu mai putin faimosul indemn al lui Ronsard catre Cassandra: „Culege, culege floarea tineretii", ori avertismentul catre Elena: „Traieste, de ma crezi, nu astepta ziua de maine", sau acel „Culege inca de azi trandafirii vietii". Implorand un sarut de la iubitul ei, Louise Labe se deda unei aritmetici generoase („Saruta-ma si inca-o data iar / Da-mi sarutarea cea mai cu savoare / Da-mi cea mai dragastoasa sarutare / Si eu ti-oi da vreo patru, ca de jar"), iar Ronsard merge si mai departe, multiplicand: „Da-mi, rogu-te, sarutari mii si mii / Iubirea n-are satiu, ci ar primi oricat / Saruta-ma si-apoi inc-un sarut."     Fara dragoste, suma se obtine insa prea repede. Dupa cum remarca Voltaire, in comedia “La Mere coquette” de Quinault, personajul Champagne cere sarutari de la Laurette. Tanara ii spune: „Ce? Tu saruti pe numarate?" (Actul I, Scena 1).”