Calimara cu cerneala - Aida Baumler, Denis Dinulescu
Descriere
Veneam de la rascoala din 1907 pe Calea Victoriei. Magazine reci, femei elegante si frunzele toamnei cazute parca din Palatul Regal. M-am impiedicat de un obiect sticlos. Era o Calimara. Am ridicat-o bucuros crezand ca in ea mi-a sosit mesajul pe care-l asteptam de secole. Pe eticheta un simplu anunt: Calimara cu Cerneala de Aida Baumler si Denis Dinulescu. Am desfacut peretii Calimarii si m-am simtit ca atunci cand deschizi cutia neagra a unui avion de cursa lunga in a carui complicata memorie se reunesc toti curentii realitatii, toate vibratiile, toate semnele codificate ale lumii inregistrate cu o luciditate rece. - Generalul Manole Ben Manole Intr-o dimineata uscata de iarna, cand taftaua si stamba trozneau pe femei de-atata frig, cand zapada troienea fiecare coada la paine, pe Dunare, in dreptul orasului nostru, Giurgiu, a trecut un vapor. Din ala mare, cu catarg, vasle, si pista de popice. In cabina de comanda, sus, sus de tot statea o gagica si scruta orizontul. Era Aida Baumler, aveam sa aflu de la lumea adunata in port. M-a vazut si mi-a facut semn. Mi-a zis: am un blogg, Calimara cu Cerneala. Era in anul 2013, mi se facuse foame, am agatat din frigider un carnat si m-am apucat de scris. Ce simple sunt uneori lucrurile, mi-am zis. Da, asa mi-am zis. - Denis Dinulescu De profesie vorbitoare de limba romana si ocupata momentan cu a preda limbile romana si franceza pe meleaguri suedeze, Aida Baumler s-a remarcat in lumea virtuala prin blogul calimara-cu-cerneala.blog-spotcom lansat in 2006. In epoca de piatra a retelelor sociale, scriitorii in floare scrijeleau pe blog. Asa si-a depanat Aida Baumler impresiile din calatoriile cu vaporul cel albastru pe oceanele mapamondului. Cand amintirile ultramarine s-au epuizat, a fost nevoita sa-si caute inspiratia pe uscat. La revedere, triunghiul Bermudelor, bine te-am gasit, triunghiul Romania-Franta-Suedia. In 2013, Calimara a inceput sa-si mareasca volumul prin cooptarea scriitorului Denis Dinulescu, care-a devenit atat cerneala principala, cat si penita de fruntea blogului.