Sfarsitul (Colectia Scena Hoffman) - Gib I. Mihaescu
Descriere
Încă nu pot să-mi lămuresc în minte care a fost primul tău gând, când ai simţit că mâna mea se lasă pe umărul tău... Parcă te văd... La primul contact, nici n-ai prins de veste... Zăceai, adânc cufundat în gândurile negre în care te lăsase femeia aceea... fosta ta soţie... Am apăsat ceva mai tare. Tu încă nu te-ai mişcat. Trebuia deci să redublez apăsarea, dar asta mă încurca teribil, căci da alt aer chipului providenţial al intervenţiei mele. Apăsând mai tare, de la început puteam să-ţi provoc o surprindere neplăcută, care s-ar fi repercutat în cine ştie ce impresii sau, Doamne, poate chiar reacţii... O, nu e chiar aşa de uşor să cobori ca o providenţă alinătoare... în orice caz, e riscant...
Despre autor
Gib I. Mihăescu, pseudonimul literar al lui Gheorghe Ion Mihăescu, a fost un prozator, romancier, nuvelist și dramaturg român din perioada interbelică. Combatant în Primul Război Mondial, a debutat literar în 1919, cu proza scurtă Linia întâi, publicată în revista Luceafărul, și a publicat, între 1928 și 1935, volume de nuvele, teatru și cinci romane.